La ceremonie a fost prezentă şi Mioara Românu, fiica fostului mare dirijor al Filarmonicii Banatul, Ion Românu (1918-1980), care le-a mulţumit autorităţilor pentru onoarea care i se face tatălui său, aşezat, pe Aleea Personalităţilor, alături de prietenul său Deliu Petroiu, dar şi de maestrul Sabin Păutza, care a fost elevul lui Românu.
Despre personalitatea lui Eduard Pamfil (1912-1994), de numele căruia se leagă şcoala timişoreană de psihiatrie, a vorbit scriitorul Cornel Ungureanu. Cele două lucrări care completează Aleea Personalităţilor din Parcul Central al Timişoarei au fost realizate de sculptorii Aurel Gheorghe Ardeleanu (Ion Românu) şi Luigi Ştefan Varga (Eduard Pamfil).
„Cred că a fost un început foarte frumos al acestei serii de evenimente dedicate Zilei Timişoarei. Ziua Timişoarei este în 3 August, dar noi am încercat anul acesta, la fel cum am făcut-o şi anul trecut, să omagiem, să onorăm această zi cu o serie amplă de evenimente, distribuite din 2 şi până în 4 august. Acum am dezvelit două busturi ale unor mari personalităţi ale Banatului, marele dirijor Ion Românu şi marele profesor universitar şi medic în acelaşi timp, Eduard Pamfil, şi aproape că am întregit această Alee a Personalităţilor, nu prea au mai rămas locuri libere pentru alte personalităţi, care desigur că merită şi ele să îşi găsească un loc undeva în oraşul nostru drag”, a declarat primarul Nicolae Robu. Tot cu ocazia Zilei Timişoarei a fost dezvelit şi un bust al florarului Wilhelm Muhle în Parcul Rozelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!