Cele două proiecte pentru puncte de trecere a frontierei către Ungaria sunt mai vechi, dar acum au intrat într-un nou pas procedural. Vineri, 1 septembrie, la Consiliul Județean Timiș, au fost semnate memorandumuri pentru realizarea acestora între partea română și cea maghiară. Prima, reprezentantă de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu; cealaltă, de ministrul de Externe, Peter Szijjarto.
„Sunt două memorandumuri care vor duce la dezvoltarea relațiilor bilaterale la tot ceea ce ține de operaționalizarea unor rute pe care ni le dorim și mai bune de trecere dintre România și Ungaria. Primul memorandum: un nou punct de trecere a frontierei Beba Veche – Kübekhaza. Lucrurile au fost validate tehnic de experții din cele două țări astfel încât s-a ajuns la o soluție optimă, agreată de ambele țări, de punerea în valoare a unei localități simbolice pentru noi. (…) Această construcție rutieră a fost agreată ș este rezultatul consultărilor bilaterale, desfășurate în ultim săptămâni cu experți din cele 2 țări. Derularea se va realiza prin CNAIR, ceea ce duce la surse de finanțare care țin de bugetul de stat sau de alte surse pe care le putem identifica în perioada următoare.
Al doilea memorandum, se discută de el de ani de zile, despre podul peste Mureș de la Cenad. Iată că azi am reușit să semnăm acest memorandum, cred că este un punct important pentru realizarea acestei investiții. Nu are doar o importanță simbolică, ci reprezintă și o nevoie reală pentru a promova mai bine cooperarea dintre cele două țări. Fiind un obiectiv județean, implicarea Consiliului Județean Timiș trebuie să fie una activă și sper că va fi așa. Acest proiect se bucură de susținerea autorităților publice – și locale, și județene, și centrale – ceea ce mă face optimist că vom ajunge la implementarea lui”, a declarat Sorin Grindeanu.
În prezent, 12 puncte de trecere a frontierei. În 2030, ar trebui să fie cel puțin 16
De partea cealaltă, ministrul maghiar Peter Szijjarto a ținut să vorbească și de planuri de viitor. În prezent, între România și Ungaria sunt 12 puncte de trecere a frontierei operaționale. În urma celor două memorandumuri semnate vineri, ar trebui să se ajungă la 14.
„Ne leagă direct și figurativ mii sau milioane de conexiuni. Cu cât reușit să avem mai multe puncte de legătură și fizice, vom avea o colaborare mai strânsă, fructuoasă și de succes. Domnul ministru, fiind dintr-un județ de graniță, știe foarte clar că granița nu ne desparte, ci ne leagă de partea de dincolo de graniță. Tocmai din acest motiv am ajuns la acel acord strategic pentru a crește numărul de puncte de trecere a frontierei. În consecință, următorii ani vor fi despre mari construcții de drumuri la granița dintre cele două țări. În momentul de față, se desfășoară construcția a două legături prin autostrăzi. Una va fi finalizată în 2025, cealaltă în 2030. Astăzi am semnat un nou memorandum pentru deschiderea a alte două noi puncte. (…) Prin aceste două noi puncte de trecere a frontierei, numărul total va crește la 14. Acest nr va fi completat de cele două puncte prin autostrăzi amintite. Astfel, vom ajunge la 16”, a declarat ministrul de Externe al Ungariei.
Aderarea României la Schengen ar putea aduce încă 10
În aceeași ordine de idei, Szijjarto a ținut să precizeze că, odată cu aderarea României la Spațiul Schengen, ar putea fi deschise încă 10 puncte de trecere a frontierei, deja existente. Ministrul a reiterat, cu această ocazie, ideea că Ungaria susține România în acest demers.
„Într-o singură secundă, numărul poate crește la 26, asta datorită faptului că există între 10 construcții rutiere care pot fi folosite o singură zi pe săptămână din cauza faptului că România încă nu a aderat la Schengen. Astfel, de la acest pupitru, îi invit – ca să nu spun somez – pe prieteni noștri austrieci să nu blocheze din nou, să fie de acord cu aderarea prietenilor noștri români la Schengen. Interesul național al Ungariei este ca România să adere în acest an. De la acel moment vom avea 10 noi puncte de trecere a frontierei și nu ar trebui să avem timpi de așteptare nicăieri. România este a treia cea mai importantă piață de export pentru noi, un loc preferat pentru capitalul maghiar, avem comunități naționale care locuiesc pe teritoriul celor două țări. Iată, a venit momentul să nu mai deranjăm colaborarea dintre cele 2 țări print puncte de trecere a frontierei. Sperăm ca decizia din această toamnă se va baza pe fapte reale, iar pentru finalul lunii septembrie, am convocat ședința comisiei de lucru pe transporturi dintre cele două țări, unde se va stabili calendarul pentru cele două acorduri semnate azi”, a încheiat oficialul maghiar.
Trimite articolul
XMai bine le deschidea spre Serbia
-
Spre Serbia faceți doar tu și nepalezii coadă 🙂 În rest, eu nu am stat niciodată mai mult de 5-10 minute spre Serbia. La Nădlac și Cenad se stă cu orele!
-
Stai jos!Nota 4!
-
-
pai la beba veche ai din Ungaria in Serbia, ii simplu
Ai nostri nu sunt in stare sa finaizeze cei 10 km de pe A 1 ……O rusine acest Grindeanu !
“Ungaria susține România în acest demers” normal ca sustine, sa vina ungurii cat mai usor sa faca cumparaturi la noi ca e mai ieftin :)))
-
si de ce nu? cine incaseaza tva-ul ala?
-
chiar, cine? si eu ma intreb asta cand vad masini de lux, vile, excürsii, dat fiind ca suntem pe ULTIMUL loc in UE la colectarea de tva. ce ti-e si cu privatii astia buni care dau salariul minim la fraierestean pen’ ca “taxe multe, statu e rau, huooo bugetarii, numa’ ei e de vina si amantele ma costa, si veatza e greu si impozitu e mare la 870hp”. io zic ca nu e numai o categorie(“ailalti”) de vina, de vina e:
#🤪
-
Cel mai clar indiciu ca nu vom intra degraba in schengen