Accidentul s-a petrecut duminică dimineața, în jurul orei 04:00, în apropierea localității Becicherecu Mic. Un microbuz cu numere de Bulgaria se îndrepta spre Cenad când, la un moment dat, un autoturism de teren care venea din sens opus a pătruns pe contrasens și l-a izbit în plin. În urma impactului doi cetățeni bulgari din microbuz, șoferul și pasagerul din dreapta, au murit pe loc. Al treilea pasager din microbuz și cele două persoane din autoturismul de teren, un bărbat și o femeie, au fost duse de urgență cu ambulanțele la spital în Timișoara, pentru îngrijiri medicale. Pentru scoaterea celor două persoane decedate din microbuz a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare.
Nu se știe cu exactitate motivul pentru care autoturismul de teren a intrat pe contrasens, cel mai probabil șoferul a adormit la volan. Acesta se întorcea din Germania și se îndrepta spre casă, în județul Gorj.
Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă acum să stabilească cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul. Șoferul vinovat va fi cercetat penal pentru ucidere din culpă și riscă până la 10 ani de închisoare.
Accident mortal pe ruta Timisoara-Cenad
A lovit mortal o tanara si a fugit de la locul accidentului, in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!