Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza șoferului în vârstă de 29 de ani. Acesta mergea de la Sânnicolau Mare spre Nerău împreună cu alte cinci persoane cu vârste cuprinse între 14 și 29 de ani. La un moment dat, povestesc polițiștii, pe o porțiune de drum drept, conducătorul auto ar fi pierdut controlul volanului.
Mașina a ieșit de pe șosea, a lovit un parapet, iar apoi s-a oprit într-un cap de pod. Șoferul și un alt bărbat în vârstă de 29 de ani, pasager pe bancheta din spate, au decedat în urma impactului.
Două tinere de 14 și 18 ani, dar și doi bărbați în vârstă de 29 și 24 au fost răniți și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă dar și unul pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!