Potrivit polițiștilor, autoturismul Mazda, la volanul căruia se afla un bărbat, circula dinspre Jimbolia spre Timișoara. La ieșire din Cărpiniș șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, spun anchetatorii. Mașina scăpată de sub control a ieșit de pe șosea și a început să se rostogolească. S-a oprit după aproximativ 50 de metri, în câmp.
Bărbatul aflat la volan a scăpat numai cu răni ușoare, însă a fost transportat la spital pentru investigații. Mai puțin norocoasă a fost însă o femeie care se afla cu el în mașină și care a rămas încarcerată în urma accidentului. Ea a fost scoasă din autoturism de pompieri, preluată de medicii de la ambulanță și transportată la spital.
Polițiștii de la Rutieră au început acum o anchetă și urmează să stabilească condițiile exacte în care s-a produs accidentul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!