Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unei tinere de 25 de ani. Aceasta circula la volanul unui autoturism Alfa Romeo pe DJ 592 D, în localitatea timișeană Hitiaș. La intersecția cu drumul județean 572, ea nu a respectat semnificația indicatorului STOP și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Renault, condus regulamentar, de o femeie de 40 de ani.
În urma impactului, șoferița nevinovată, dar și o femeie de 34 de ani pasager în autoturismul său, au fost rănite și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii de la rutieră s-au deplasat la fața locului și fac acum cercetări, conform procedurii, într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!