Accidentul, spun polițiștii, s-a produs din cauza unui șofer în vârstă de 58 de ani. Acesta circula la volanul unui autoturism Jaguar pe strada Timiș din Giroc, iar la intersecția cu strada Dunărea nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Dacia.
Cele două mașini s-au ciocnit violent, iar conducătorul auto nevinovat, un bărbat de 53 de ani, și soția lui, pasager pe bancheta din spate, au fost răniți. Polițiștii spun că femeia a suferit răni grave și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii vor întocmi acum un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele șoferului vinovat.
UPDATE: Surse din IPJ Timiș: Șoferul care a produs accidentul este Dorel Săndesc, șeful secției ATI de la Spitalul Județean Timișoara
Potrivit unor surse din cadrul IPJ Timiș, șoferul vinovat de accident este Dorel Săndesc, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, șeful secției ATI de la Spitalul Județean Timișoara.
Surse medicale au confirmat pentru tion.ro că femeia rănită în accident este patroana hotelului – restaurant Trio, din Giroc. Starea ei este extrem de gravă, fiind în comă, operată pe secția de Neurochirurgie.
Dorel Săndesc are 58 de ani și, din 2002, este șeful Clinicii Anestezie Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara. El conduce Departamentul de Chirurgie II de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și este președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. Săndesc a fost numit secretar de stat în MS, în martie 2014, funcție din care a demisionat doi ani mai târziu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!