Simpozionul va avea loc vineri, 29 ianuarie, de la ora 10, la muzeul de pe strada Lorena, numărul 35. Cu acest prilej se va deschide o expoziţie tematică retrospectivă, cuprinzând exemplare începând de la primele publicaţii apărute la sfârşitul anului 1989. De asemenea, vor fi expuse ultimele ediţii ale ziarelor apărute înainte de 22 Decembrie 1989. În cadrul simpozionului, vorbitorii vor încerca o panoramare a evoluţiei presei locale, de la „explozia” şi frenezia din 1990 până la actualul context, de larg interes pentru întreaga societate, caracterizat prin trecerea la ediţii electronice.
Douăzeci de ani de presă locală postdecembristă
Discuţii despre modul în care a evoluat presa locală după căderea comunismului, schimbările prin care trec publicaţiile la început de 2010 şi o expoziţie tematică retrospectivă – toate acestea în cadrul simpozionului „20 de ani de presă locală postdecembristă”, la Muzeul Presei „Sever Bocu” din oraşul Jimbolia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!