Sensibilitatea muzicală, un atu în abordarea medicală
Dr. Bianca Petcu s-a născut și a crescut la Sibiu, iar legătura cu acest oraș este puternică. Aici a urmat un liceu de matematică-fizică, Colegiul Național Gheorghe Lazăr, care a fost o parte importantă a formării sale.
„De mică, îmi amintesc că mi se punea întrebarea: «Ce vrei să faci când vei crește mare?». Aveam două variante în minte. Una dintre ele era să devin medic, un doctor dedicat, iar cealaltă era să-mi urmez pasiunea și să devin cântăreață. Am o ureche muzicală dezvoltată și, în timp, am descoperit ce important e darul de a fi sensibil la vocea celorlalți în specialitatea ORL”, spune ea.
Dr. Petcu a urmat Facultatea de Medicină la Timișoara, iar în februarie 2008 a primit parafa de medic specialist. După două luni, a aflat că se va deschide o nouă clinică în oraș și că aveau nevoie de un medic ORL cu normă întreagă. A fost primul doctor angajat la Hyperclinica MedLife Timișoara și își aduce aminte de fiecare detaliu de la începutul carierei. La acel moment, și-a dat seama că are puterea de a aduce o schimbare în bine.
„Actul medical de calitate oferă nu doar un diagnostic corect, ci și comunicare și o relație autentică medic-pacient”
Specialitatea ORL este o ramură extinsă a medicinei, care se ocupă de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor legate de nas, gât, urechi și alte organe asociate. Această specialitate implică atât consultații și tratamente în cadrul ambulatoriului, cât și intervenții chirurgicale atunci când este necesar.
Dr. Bianca Petcu a înțeles că nu este suficient să ai o vastă cunoaștere teoretică, aceasta trebuie aplicată în practică.
„Pacientul nu vine la mine doar pentru relația noastră plăcută, ci pentru că obțin rezultate. Își dorește un act medical de calitate, dar și implicare, comunicare sinceră și o relație naturală medic-pacient. Nu e suficient să pui un diagnostic. Dacă pacientul se simte înțeles, ascultat, dacă diagnosticul este stabilit corect și tratamentul explicat cu răbdare, atunci și succesul terapeutic este pe măsură și pacientul va fi foarte mulțumit”, adaugă ea.
O conexiune specială cu copiii
Viața profesională a condus-o pe dr. Bianca Petcu către ORL pediatrie. Consultă și adulți, și copii, dar ponderea este undeva la 80% către pediatrie. De altfel, îi plac foarte mult copiii, iar afecțiunea cu care îi înconjoară o ajută să dezvolte o relație specială cu aceștia. Are acel „lipici” la copii, iar pentru prichindeii care o cunosc nu este doamna doctor, ci toți o numesc Bianca. Pentru că știe cum să-i cucerească imediat cum pășesc în cabinet, actul medical decurge cu ușurință.
„Cei mici colaborează excelent cu mine. Mă ajută extraordinar de mult, deoarece este simplu să mă orientez și să pun un diagnostic. Copilul se simte confortabil și mama este relaxată pentru că acesta nu suferă și nici nu plânge. Actul medical este de calitate, iar rezultatele sunt cele pe care le așteptăm și eu, și părinții”, spune dr. Bianca Petcu.
A găsit și tot felul de metode să-i atragă. Știe ce le place copiilor și cumpără diverse abțibilduri sau stickere pentru a-i recompensa. E la zi cu tot ce înseamnă desene animate, cu Anna, cu Elsa, cu Patrula Cățelușilor, cu Cars, cu Baby Shark etc.
„Când îl consult, copilul nu trebuie să mă vadă ca pe o autoritate, ci ca pe persoană caldă, ca pe un prieten, ca pe cineva care vrea să-l facă bine. Asta e ideea”, adaugă dr. Bianca Petcu.
Călătoria consultului ORL: vocea, povestea și comunicarea caldă dintre pacient și medic
În sfera ORL, vocea este un indiciu important care poate să-ți arate drumul. Medicul are deja acces la informații precum nume, prenume, CNP, vârstă și la alte detalii despre pacienți. Însă dr. Bianca Petcu urmărește să le audă vocea copiilor, pentru că astfel se poate orienta foarte ușor în diagnostic.
Consultația începe cu o discuție amuzantă și apoi invită copilul pe scaun împreună cu părintele. Acesta îl ține în brațe și îl asigură că nu i se va întâmpla nimic și că totul va fi în regulă.
„Ne construim o relație, ne obișnuim unul cu celălalt. Îi explic pacientului, indiferent de vârstă, ce urmează să facem, de ce utilizăm niște luminițe și mă asigur că nu va simți durere. Îl întreb cu care ureche vrea el să încep, ca să-i distrag atenția. Așa îl introduc rapid într-o poveste, încât nici nu-și dă seama când am terminat”, spune dr. Bianca Petcu.
Despre cazuri care rămân în memorie
Anul trecut a fost impresionată de cazul unei paciente tinere, care s-a prezentat la cabinet cu o tuse persistentă, extrem de supărătoare. I-a atras atenția vocea pacientei, deoarece prezenta o modificare neobișnuită, iar acest detaliu a condus la descoperirea unei afecțiuni grave. A încercat să-i facă o endoscopie rigidă, dar, din cauza reflexelor de vomă puternice, a optat pentru o fibroscopie flexibilă.
„Am observat că exista o modificare la nivelul corzilor vocale, cu una blocată complet, sugerând o paralizie recurențială. Am decis să efectuez investigații suplimentare, precum un CT la nivelul regiunii cervicale și un tomograf pulmonar. Pacienta mi-a menționat că recent a efectuat o ecografie cervicală și o radiografie pulmonară care au arătat rezultate normale. Inițial am considerat că acestea ar fi suficiente, dar am hotărât să continuăm cu investigațiile recomandate”, spune medicul.
După ce a primit rezultatele acestor investigații, dr. Bianca Petcu a observat o formațiune tumorală mediastino-cervicală, care era în relație intimă cu trunchiul brahiocefalic arterial și cu carotida comună stângă, deci o formațiune care, așa cum arăta, era clar inoperabilă. Nu avea plan de clivaj față de esofag, deci interesa cumva și tractul digestiv. A direcționat-o către chirurgie toracică și oncologie pentru tratament adecvat. Pacienta a răspuns pozitiv la tratament și acum se simte bine.
„Relația medic-pacient este nucleul în jurul căruia se desfășoară actul medical”
Dr. Bianca Petcu grupează calitățile necesare unui medic bun în trei categorii: competențele profesionale, comportamentul adecvat în cabinet și calitățile relaționale.
„Aceste calități, împreună cu abilitatea de a explica lucrurile simplu și pe înțeles, oferă încredere pacientului să învingă boala. Deși poate fi dificil să găsești toate aceste calități într-o singură persoană, profesia medicală oferă un teren fertil pentru identificarea acestei combinații”, adaugă ea.
Totodată, medicul consideră că partea de comunicare cu cel aflat în suferință trebuie abordată într-o manieră complexă, luând în considerare starea actuală de sănătate a pacientului și capacitatea sa de înțelegere. Este important ca limbajul folosit să fie accesibil, ușor de înțeles. Toate aceste aspecte trebuie să fie asociate cu empatie și delicatețe pentru a influența pozitiv evoluția stării de sănătate a pacientului.
„Am avut o experiență neplăcută cu fiica mea când avea șapte ani. A avut o problemă de sănătate și a fost internată în spital pentru o intervenție chirurgicală. Atunci am promis că nu voi îngreuna prin comportamentul meu situația unui om bolnav. Dacă sunt ursuză, nu ascult, răspund urât sau cert copilul bolnav, evident adaug stres sau neplăceri suplimentare. Am realizat cât de necesară este comunicarea nonviolentă, cu blândețe, deoarece și pacienții doresc să fie înțeleși”, spune ea.
Surse de relaxare și motivație
Dr. Bianca Petcu lucrează, uneori, și 10 ore pe zi pentru a răspunde tuturor nevoilor pacienților. Pentru a face față presiunii și stresului, face tot posibilul să găsească surse de relaxare și deconectare. Practică sport de cel puțin trei ori pe săptămână, înainte de a începe serviciul, pentru aproximativ o oră. De multe ori, dimineața îi este greu să-și găsească motivația, dar o bucură starea de bine pe care o obține la finalul antrenamentului.
„Atunci când am ocazia, merg cu bicicleta și încerc să nu treacă o zi fără să citesc ceva, fie că este vorba de articole de specialitate, fie de alte materiale. Nu am timp să mă uit la televizor, dar petrec momente de calitate cu persoanele importante din viața mea. Sunt norocoasă că am o familie înțelegătoare, în special soțul meu, deoarece fiica noastră este studentă în anul al II-lea la Facultatea de Drept și locuiește acum singură”, adaugă ea.
Satisfacțiile profesionale se rezumă la pacienții vindecați, la pacienții mulțumiți și la acei pacienți care, chiar și după mulți ani, revin la ea în cabinet. Există oameni care vin și îi spun: „Am fost la dumneavoastră acum 10 sau 15 ani și mi-a plăcut modul în care am fost tratat, așa că m-am întors”.
Copiii sunt motivul pentru care și-a păstrat energia, optimismul și entuziasmul. Chiar și atunci când a avut COVID-19 și a stat acasă timp de două săptămâni, s-a întors la clinică cu nerăbdare.
„Am început să consult pacienții și după o oră am simțit o stare de fericire intensă. Mă simțeam împlinită și radiam efectiv de bucurie. Revenisem, aveam copiii lângă mine. Acesta era motivul, sursa mea de motivație. Îmi place enorm ceea ce fac și asta mă face fericită”, mai spune dr. Bianca Petcu.
***
Articolul face parte din campania „Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.
(4283)
Citiți principiile noastre de moderare aici!