La finalul lunii mai s-a desfăşurat la Bucureşti faza finală a Programului StartUp, prin intermediul căruia sunt angrenaţi în lumea antreprenoriatului studenţi şi elevi. Scopul JA-YE este să le faciliteze tinerilor din Europa accesul la un loc de muncă, într-un moment în care aceştia se confruntă cu rate ale şomajului foarte ridicate. Numai în ultimii 5 ani, peste 1 milion de elevi şi studenţi din Europa au participat la programul Compania, iar faptul că ei au înfiinţat afaceri noi va avea un impact pozitiv asupra economiei europene.
Echipa Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a obţinut cu proiectul Dr. Lex Premiul „Ce mai bună idee de afacere”, situându-se în Top 5 naţional.
Echipa Facultăţii de Drept din Timişoara a creat şi a pilotat prima iniţiativă antreprenorială în domeniul juridic, Dr. Lex, o platformă informatică (www.drlex.ro) care integrează informaţii juridice şi servicii în materia malpraxisului medical.
Ediţia a XI-a a competiţiei a reunit cele mai bune 27 de companii de elevi și studenţi din întreaga ţară.
Juriul, alcătuit din reprezentanţi ai companiilor partenere organizaţiei, a examinat proiectele din punctul de vedere al comunicării, muncii în echipă, capacităţii de rezolvare a problemelor şi de stabilire a obiectivelor, al planificării financiare și de administrare, al managementului resurselor umane, al dezvoltării de produs, al pieţelor-ţintă, al marketingului şi vânzărilor, precum şi al profitului. De asemenea, a fost evaluat şi modul în care studenţii şi-au dezvoltat abilităţile antreprenoriale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!