Am decis să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș după ce colegii mei mi-au cerut acest lucru, dar hotărârea definitivă am luat-o după ce m-am consultat cu familia mea. Am 42 de ani, sunt prea tânăr ca să-mi permit să-i dezamăgesc pe cei care îmi acordă încrederea, dar am suficientă experiență administrativă și managerială pentru a-mi asuma o asemenea sarcină.
Am avut onoarea să fac parte din cel mai performant Guvern al României ultimilor ani, Guvernul Victor Ponta, unde am condus Ministerul Comunicațiilor, care reglementează cel mai dinamic sector al economiei. Am fost viceprimar al Timișoarei, iar în cei patru ani de mandat am coordonat o serie de proiecte reușite, de modernizare a infrastructurii. Personal, m-am implicat în atragerea de fonduri guvernamentale în Timiș pentru realizarea a peste 130 de proiecte de infrastructură, alimentare cu apă și canalizare, în valoare totală de 50 de milioane de euro.
Vreau ca Timișul să cunoască cu adevărat o modernizare, iar primul obiectiv pe care îl am este atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea fiecărei localități. Vreau să avem străzi asfaltate, canalizări și alimentări cu apă și servicii medicale de calitate în toate localitățile timișene. Atragerea unor investitori în zonele în care există șomaj ridicat e o altă prioritate. Vreau să avem un județ sigur, iar pentru acest lucru voi implica mai mult Autoritatea Teritorială de Ordine Publică în activități de prevenire și combatere a infracțiunilor, în special în mediul rural.
Dar cel mai important partener al nostru sunteți Dumneavoastră, timișenii!
Vremea promisiunilor a trecut, este timpul pentru realism și responsabilitate; tocmai din acest motiv, venim în fața Dumneavoastră cu proiecte ce se pot realiza și cu o echipă performantă de candidați pentru Consiliul Județean Timiș. Avem printre noi juriști, economiști, medici, profesori, ingineri, informaticieni, oameni de cultură, personalități în diverse domenii de activitate, dar în primul rând buni timișeni.
Vă mulțumesc că ați parcurs aceste rânduri și vă asigur de întreaga mea considerație,
Cu prietenie,
Sorin Grindeanu
Citiți principiile noastre de moderare aici!