Una dintre cele mai mari probleme legată de infrastructura din zona Timişoarei este lipsa unei căi de acces decentă spre autostrada A1. Discuţiile pe această temă se poartă de ani de zile, de când a fost deschis circulaţiei tronsonul Arad – Timişoara. Singura posibilitate de acces este în prezent drumul judeţean care pleacă din oraşul de pe Bega şi merge până la singurul nod de acces din zonă, cel de la Giarmata. Din păcate, accesul este extrem de dificil, drumul judeţean traversează Dumbrăviţa, este extrem de aglomerat, există semafoare, treceri de pietoni.
Primarul Nicolae Robu spune că se lucrează la o soluţie. La finalul întâlnirii cu primarul Aradului, Gheorghe Falcă, pe tema unui pol de dezvoltare între cele două oraşe, Robu a spus că ar putea fi realizată o soluţie alternativă de acces.
„Am vorbit cu primarul Dumbrăviţei, iar el ne-a anunţat că ne pune la dispoziţie terenul pentru realizarea unui drum la patru benzi. Accesul nu se va mai face prin comună, iar la marginea acestui drum există drumul judeţean care duce spre autostradă”, a declarat Robu.
Ideea unui asemenea drum alternativ, pe lângă Dumbrăviţa, nu este neapărat o noutate. Despre o asemenea minicentură se discută încă de pe vremea când şef la Consiliul Judeţean Timiş era Constantin Ostaficiuc, perioadă în care s-a făcut şi reabilitarea drumului principal din Dumbrăviţa şi a drumului de la şoseaua de centură spre Giarmata.
De asemenea, există şi proiectul unui drum de legătură, tot la patru benzi, între drumul naţional de la Timişoara spre Arad, de la bifurcaţia spre Sânandrei, pe lângă localitatea Covaci şi de acolo spre A1. Acest proiect aparţine Companiei de Drumuri, iar la ora actuală se află doar în stadiul în care se discută despre un studiu de fezabilitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!