Potrivit administrației județene, modernizarea drumului județean DJ 593 B Parța – Petroman de 8,8 kilometri presupune un necesar de terenuri care nu fac parte din domeniul public al județului și care trebuie dobândite prin expropriere.
Sumele necesare exproprierii vor fi alocate din bugetul județului Timiș și vor fi virate de către Direcția de buget-finanțe din cadrul CJT la finalul lunii iulie, într-un cont bancar deschis pe numele instituției, la dispoziția proprietarilor afectați de expropriere.
Reprezentanții CJT au declarat pentru Tion că instituția va plăti suma de 206.955,87 lei pentru 59.204 metri de teren expropriați.
Cea mai mică suprafață care trebuie despăgubită are șapte metri, iar cea mai mare are 3.100 metri.
Între timp, proiectantul S.C. IRICONSTRUCT S.R.L. din Timișoara lucrează la întocmirea studiului de fezabilitate.
„Pentru structura rutieră suplă, costurile estimative, fără TVA, pentru realizarea investiției sunt de 23,8 milioane de lei. Durata estimată de execuție a obiectivului de investiții este de 12 luni”, se arată în referatul aprobat recent de către consilieri județeni.
Trimite articolul
XSuprafata nu se masoara in metri!
de cand tot se lauda ba unu ba altu ca face drumul ala,fapte nu vorbe