A fost o nouă noapte plină de activitate pentru firmele care asigură deszăpezirea pe drumurile aflate în subordinea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. La acest moment se circulă pe drumurile naţionale şi pe autostradă, în condiţii de iarnă, carosabilul fiind umed.
Între ora 17:00 a zilei precedente şi 05:30 a zilei de duminică, s-a acţionat cu 71 autoutilaje şi s-au răspândit 443 tone material antiderapant şi 3,300 tone clorură de calciu. Pe raza de activitate a Secţiei Drumuri Naţionale Timişoara au fost pe teren 20 utilaje şi s-au răspândit 83 tone material antiderapant şi 1 tonă clorură de calciu pe DN6, DN69, DN59, DN68A, DN59A, DN59B, DN59D, DN59C, DN59E, DN59F.
De asemenea, Secţia Autostrăzi a beneficiat de acţiunea a 11 autoutilaje şi s-au răspândit 69 tone material antiderapant pe A1.
UPDATE. Nu sunt drumuri județene închise în Timiș
Conform reprezentanților Consiliului Județean Timiș, în cel mai vestic județ al țării nu există drumuri județene blocate sau închise, duminică, 13 ianuarie, la ora prânzului. Se circulă în condiții de iarnă pe șoselele din Timiș. În noaptea care a trecut, pe drumurile județene din cel mai vestic județ al țării s-a intervenit cu 545 de tone de material antiderapant. Duminică, la ora prânzului, pe drumurile județene din Timiș acționau pentru deszăpezire și combaterea poleiului 30 de utilaje.
Citiți principiile noastre de moderare aici!