Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a lansat licitația pentru achiziția a şapte truse de reciclare în situ pe drumuri. Cu ajutorul acestor truse se va putea realiza reciclarea în situ pe numeroase sectoare de drumuri naționale, în vederea restabilirii parametrilor tehnici. De fapt aceste truse sunt un grup de utilaje care permit efectuarea lucrărilor. Este vorba de un număr de zece utilaje pentru fiecare trusă: reciclator; compactor tambur lis; compactor multi-pneu; distribuitor de lianți hidraulici; autogreder; autobasculantă 18 mc; autocisternă apă 10 mc; autotransportor emulsie 25 tone; autotransportor muncitori; cap tractor cu semiremorcă transport utilaje (trailer).
Astfel, odată cu intrarea în folosință a acestor utilaje, va crește capacitatea de intervenții în situații de urgență pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, transmit reprezentanții CNADNR.
Această trusă va fi dotată corespunzător pentru a interveni rapid și eficient pentru reciclare în situ.
„Sistemul de reciclare în situ reprezintă soluția ideală pentru drumuri cu durata de viață expirată, care prezintă o zestre formată din straturi rutiere bituminoase, imbătrânite. Avantajul, din punct de vedere tehnico-economic, în comparație cu sistemele clasice (reabilitare), este că se înregistrează o productivitate foarte mari la reciclarea sistemului rutier, economii importante de materiale și timpi de repunere în circulație reduși”, au mai precizat reprezentanții Companiei de Drumuri.
Durata contractului aferentă achiziţiei celor zece seturi de utilaje este 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Luni, Autoritatea naţională în domeniul achiziţiilor publice a emis acceptul de publicare al anunțului de participare pentru această licitaţie, care a şi fost publicat, marți, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Termenul limită de depunere al ofertelor este 17 septembrie, zi în care vor fi şi deschise ofertele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!