Startul se va da, din Piaţa Victorie, de la ora 10. În acest an sunt aşteptaţi să alerge alături de timişoreni atât participanţi din ţară, cât şi din străinătate, se pot înscrie deopotrivă amatori şi profesionişti. Competitorii vor putea participa la una dintre cele trei probe ale competiţiei: Alergare – 10 km, Semi-maraton – 21,1 km, Maraton – 42,2 km.
Pentru a atrage spectatorii, organizatorii au pregătit şi un program conex bogat. În timpul maratonului spectatorii şi susţinătorii participanţilor vor putea asista la demonstraţii de arte marţiale, pe categorii de vârstă, şi la un spectacol de dans sportiv. Deschiderea ediţiei 2010 a Maratonului Timişoara o vor face copiii de grădiniţă, animaţi de un clovn şi de personaje din basme.
Maratonul din Timişoara are o tradiţie de 11 ani. Prima ediţie a avut loc în anul 2000 şi a avut 35 de participanţi, cărora li s-au adăugat 16 participanţi cu handicap locomotor, care au străbătut distanţa de şase kilometri în scaun cu rotile. De la a doua ediţie s-au înscris şi participanţi străini, o parte dintre cei care au alergat alături de timişoreni, participanţi sârbi, unguri sau germani, care se aflau fie în vizită la Timişoara, fie lucrau în oraş. În 2007 la maraton au alergat participanţi din 21 de ţări. Încă de la prima ediţie s-au respectat regulile internaţionale ale unui maraton, iar din anul 2006, maratonul Timişoara a devenit membru AIMS (Asociaţia Internaţională a Maratoanelor de Distanţă), traseul fiind omologat de organismul internaţional în 2005. Tot în 2006, alergătorii au avut asupra lor ChampionChips, un microcip care cronometează electronic timpii participanţilor. Înscrierea la probe se poate face pe site-ul www.maraton.ro, taxa de înscriere fiind de 10 euro pentru Alergare, 20 de euro pentru Semi-maraton, respectiv 30 de euro pentru Maraton.
Citiți principiile noastre de moderare aici!