Duminică, 17 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile. Această zi amintește de intrarea lui Isus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulțimi cu ramuri de măslin și curmal. Mesajul pe care l-a transmis atunci s-a axat pe renunțarea la corupție și abuzuri, respectiv pe convertirea la calea respectării Legii lui Dumnezeu.
Sărbătoarea are loc în duminica de dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), și este cunoscută și sub denumirea de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor. Odată cu ziua de Florii începe ultima săptămâna a Postului Paștilor – sau Săptămâna Patimilor – în care creștinii se pregătesc de Înviere.
De Florii, credincioșii merg la biserică pentru a sfinți crenguțe de salcie pe care apoi le pun la uși sau geamuri, considerând că acestea îi vor apăra de boli și evenimente neplăcute. Ramurile de salcie simbolizează ramurile de curmal cu care l-au întâmpinat mulțimile pe Isus în Ierusalim.
În unele regiuni ale țării, gospodinele coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia. Pâinile variază ca formă și mărime, conform vârstei celor din familie. Ornării pâinilor i se acordă o importanță majoră, fiind decorate, cu ajutorul semințelor, cu semnul cu crucii sau cu alte motive tradiționale Acestea sunt oferite drept pomană celor nevoiași pentru a fi feriți de probleme și boli.
Un alt obicei caracteristic zilei de Florii este acela ca fetele nemăritate să fiarbă, la miezul nopții, spre Florii, apă cu busuioc și să se spele cu ea pe cap a doua zi pentru a avea părul frumos și strălucitor, dar și noroc în dragoste. După terminarea acestui ritual, apa folosită se pune la rădăcina unui păr înflorit rostindu-se o dorință.
Dincolo de obiceiuri și tradiții, Floriile reprezintă un prilej pentru a le transmite mesaje, urări și felicitări de „La mulți ani!” celor dragi care își sărbătoresc onomastica.
Potrivit Direcției pentru Evidența Persoanelor, peste 1,6 milioane de români își sărbătoresc onomastica în acest an, de Florii. La femei, cel mai întâlnit prenume este Florentina (aproape 135.000 de femei poartă acest nume), iar la bărbați, cel mai întâlnit este Florin (peste 340.000).
Citiți principiile noastre de moderare aici!