Parohia Giroc, Protopopiatul Timișoara I, a organizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, cea de-a treia ediție a campaniei filantropice „Lumină pentru copii”.
În cadrul acestei acțiuni, au fost pregătite peste 1.000 de pachete cu alimente, dulciuri și jucării. Acestea au fost distribuite în mai multe localități din Timiș, până spre granița cu Serbia și Ungaria.
„Fiind o cantitate foarte mare, pachetele au fost transportate cu un TIR și dăruite în parohiile din Giroc, Gotlob, Lovrin, Pesac, Variaș, Comloșu Mare, Ferendia, Clopodia, Jamu Mare, Stamora Germană, Otelec și Giulvăz. De aceste daruri binecuvântate s-au bucurat 561 de copii, care provin din familii cu posibilități materiale reduse, fiecare copil primind în dar două pachete”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Banatului.
Ampla acțiune filantropică derulată de Parohia Giroc a fost inițiată de către preotul paroh Marius Șonea, sprijinit de preotul coslujitor Adrian Covan și de 70 de voluntari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!