În perioada următoare, la Universitatea de Vest din Timișoara vor avea loc trei evenimente care cu siguranță vor inspira comunitatea.
Primul dintre acestea are loc marți, 1 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Aula Magna a UVT. Invitatul special este astronautul Dumitru Prunariu, primul și unicul român ajuns în spațiu. Evenimentul face parte din seria de conferințe dedicate popularizării științei „Conectați în viitor” și va fi moderat de Mădălin Bunoiu.
Domnul Prunariu va împărtăși povești captivante în cadrul unei teme de neratat: „Explorarea cu oameni a lunii, un nou pas uriaș pentru omenire”.
Miercuri, 2 noiembrie, ora 14:30, Universitatea de Vest din Timișoara organizează o masă rotundă pe tema „TM 2023 pentru tineri”. Întâlnirea se va desfășura în amfiteatrul A01 și va fi inclusă în prima ediție a Timișoara Ideas Fest.
Întrebarea de la care pleacă această întâlnire este: Cum poate cultura să fie mai prezentă în instituțiile de învățământ din Timișoara în contextul Timișoara Capitală Europeană a Culturii? În cadrul mesei rotunde se va dezbate importanța popularizării culturii în viața liceenilor și modalitățile prin care aceștia pot fi implicați în activitățile culturale organizate în 2023.
Joi, 3 noiembrie, seria de conferințe „Idei care schimbă lumea” continuă cu un eveniment dedicat modului în care folosim datele digitale pentru a lua decizii informate în vederea construirii infrastructurii incluzive și a eficientizării mobilității oamenilor.
Evenimentul se intitulează „Redisigning cities for people – Urban mobiliy analysis and sustainable cities” și se va desfășura în sala A01. Invitatul special este Dr. Milan Janosov, Chief Data Scientist la Baoba Insurance și cercetător la Departamentul de Știința Rețelelor și a Datelor de la Universitatea Central Europeană, Austria.
„Suntem onorați să avem parte la Universitatea de Vest din Timișoara de numeroase personalități și tematici impresionante. Ne bucurăm că le putem oferi tinerelor generații repere solide și modele de urmat care să le insufle iubirea pentru cultură, știință și implicare civică”, transmite rectorul UVT Marilen Pirtea.
Cele trei evenimente fac parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Pe aceeași temă:
40 de ani de la zborul primului român în spațiu. Întâlnire online cu Dumitru Prunariu
Dumitru-Dorin Prunariu, primul român care a văzut Pământul din spațiu, în urmă cu 41 de ani
Trimite articolul
XUnul din simbolurile Romaniei……..