ISJ Timiș a înaintat Primăriei Timișoara o adresă, solicitând găsirea unui spațiu adecvat în care să-și poată muta activitatea.
„Ne-au solicitat un spațiu de cel puțin 1.900 mp pentru a asigura o bună funcționare a acestei instituții. Există discuții pentru niște locații”, spune viceprimarul Traian Stoia.
Situația se va rezolva în două-trei săptămâni, spune Stoia. Există chiar şi posibilitatea ca inspectoratul să fie mutat în sediul uneia dintre școlile din oraș. Chiria pentru clădirea ISJ este de 13.000 de lei pe lună şi nu a mai fost schimbată de ani de zile.
„Inspectoratul Şcolar avea o chirie mult mai mică decât Liceul de Arte (chiria Liceului de Arte ajungea la 30.000 de euro pe lună – n.r.). Inspectoratului Şcolar îi expiră contractul de închiriere şi caută o altă clădire. Inspectoratul stă acolo în chirie, la Societatea Caritatea. Au avut contract de închiriere pe zece ani şi a fost prelungit până în noiembrie”, spune Stoia.
Deşi contractul expiră în noiembrie, inspectoratul mai poate sta în respectiva clădire până în iunie.
„În mod normal contractul expiră în noiembrie. Avem deja un acord semnat de către cei de la Caritatea în care ne spun că sunt de acord să prelungească contractul cu noi pe trei ani de zile, însă îşi rezervă dreptul ca doar până în 15 iunie 2015 să rămânem în această clădire, iar din momentul respectiv orice cumpărător apare la această clădire, cu un preaviz de 120 de zile, să părăsim clădirea. Informaţiile noastre sunt că există deja un cumpărător serios la această clădire, asta presupune că cei trei ani de fapt sunt daţi pentru liniştea noastră, asta înseamnă că în 15 iunie, cu un preaviz de 120 de zile anterior acestei date, probabil că va trebui să ieşim. Ne rămân lunile din iarnă şi puţine luni din primăvară să identificăm un spaţiu şi să ne mutăm. Nu putem face o mutare de pe o zi pe alta sau de pe o lună pe alta, avem nevoie de un timp relativ mare”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general de Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!