Potrivit lui Liviu Cocean, la data de 1 septembrie societatea avea peste 1,1 milioane de lei profit.
„Consider că aceste sume rezultate dintr-o activitate economică manageriată corespunzător, trebuie să se întoarcă în piețe, în servicii și condiții de cea mai bună calitate pentru utilizatorii acestora, și nu pentru acoperirea unor „găuri” create de indivizi incapabili de a face performanță economică, aflați vremelnic în diferite funcții publice”, transmitea marți Cocean.
Iată că la doar o zi distanță, de pe o adresă neoficială a S.C. Piețe S.A., a fost trimis un comunicat de presă în care se anunța că pe numele directorului societății a fost depusă la poliție o plângere „pentru delapidare și gestiune frauduloasă”.
Însoțit de fotografii care prezintă probleme din piețele agro-alimentare, în text se arată următoarele: „Conducerea S.C. Piețe S.A. a fost acuzată, săptămâna aceasta, de delapidare și gestiune frauduloasă, dovezile în acest sens fiind deja depuse la Poliție, probându-se fapte care au adus societății prejudicii de peste 30.000 de euro lunar. Așa cum se arată în documentele depuse organelor de cercetare penală, directorul S.C. Piețe S.A. a ajuns să aloce discreționar spații și mese, fără încasarea taxelor stabilite de Consiliului de Administrație al societății, taxe, obligatorii pentru orice comerciant. În plus, așa cum reiese din declarațiile anexate sesizării depuse Poliției, situația nu este nouă, ci durează de foarte mult timp”.
În informarea cu pricina, Liviu Cocean, directorul general al Piețe S.A., este acuzat de „manevre”, „alocarea discreționară de mese”, „delapidare și gestiune frauduloasă”.
„În fața acestei evidențe, reprezentanți ai conducerii S.C. Piețe S.A. au formulat către Inspectoratul Județean de Poliție Timiș o sesizare prin intermediul căreia aduc la cunoștința organelor de urmărire penală suspiciunile privitoare la săvârșirea infracțiunilor de: delapidare, faptă prevăzută și sancționată de art. 295 Cod Penal, respectiv gestiune frauduloasă, faptă prevăzută și sancționată de art. 242 Cod Penal. Cele semnalate au fost înregistrate la I.P.J. Timiș cu numărul 69532/ 27.09.2022”, se mai arată în informarea primită.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș au confirmat pentru Tion că plângerea a fost depusă, însă cercetările în acest caz urmează să demareze pentru a se stabili dacă acuzațiile sunt fundamentate sau nu.
În replică, Liviu Cocean a declarat pentru Tion că nu are niciun dubiu „că plângerea este făcută politic”.
„O să-mi consult avocatul, dar eu nu am niciun dubiu că plângerea este făcută politic. Mă gândesc la președintele Consiliului de Administrație al S.C. Piețe S.A., Octavian Ghiran de la USR. Primarul deja s-a și antepronunțat pe această temă în cadrul unei emisiuni locale, sunt multe elemente aici cu care am ajuns să deranjez. Contractul de concesiune al Piețelor, expirat de un an, este pe punctul de a fi semnat. Noi plătim cea mai mare redevență din țară. A deranjat când am spus că primăria nu este în stare să facă un acord de concesiune.
Am lansat o campanie în 25 august de verificare a taxării meselor, am pus o comisie de control din care eu nu fac parte, au tras la sorți numele și au mers în control fără să-mi spună unde se duc. Mai transparentă campanie nu știu cum putea să fie. Președintele Consiliului de Administrație și-a dorit să fie director la Piețe SA, dar nu a putut să participe la concurs din cauza unor probleme pe care le are. Eu am mandat până în 2024.
Pentru că nu fac combinații, de un an de zile neavând ce să îmi facă, încearcă să-mi însceneze ceva. Miza cea mare este ca eu să nu semnez contractul pentru că nu îl voi semna în defavoarea societății Piețe S.A.”, ne-a declarat Liviu Cocean.
Vă reamintim că, la începutul acestei luni, Horia Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor la nivel național, a descins în Piața Badea Cârțan și a decis închiderea temporară a halei de carne și lactate deoarece a găsit vitrine frigorifice pline de gândaci, rugină și mizerie.
Ulterior, primarul Dominic a spus că Piețe S.A. se confruntă cu o problemă de management.
„Nu este adevărat că este cea mai mare redevență din țară. La Cluj, de exemplu, este de două ori mai mare ca redevența noastră. Nu banii sunt problema aici. Este clar că ne confruntăm cu o problemă de management, de urmărire a obligațiilor, a chiriașilor. Eu nu sunt mulțumit deloc. Mă bucur totuși că după doi ani de pierdere, Piețe și-a revenit din punct de vedere financiar. Acum e momentul să se facă schimbări clare în felul cum sunt administrate aceste piețe. Eu mă aștept la consecințe și, dacă nu se văd îmbunătățiri, în curând, cu siguranță vor fi schimbări și la Piețe S.A.”, a spus Dominic Fritz după controlul celor de la Protecția Consumatorilor.
Probleme în piețele din Timișoara au fost descoperite și pe parcursul verii. În 8 iulie, Poliția Locală a amendat Piețe S.A. pentru mizeria din Piața Badea Cârțan. Amendă a încasat atunci și administratoarea din Piața 700 pentru neîntreținerea curățeniei.
Totodată, în 3 iunie, polițiștii locali au descins în Piața Dacia și au verificat modul în care se comercializează produsele în spațiile destinate, dar și societățile comerciale care își desfășoară activitatea acolo. Agenții au aplicat 16 sancțiuni pentru lipsă etichete produse, extindere fără plata taxelor aferente, lipsa curățeniei, neafișarea etichetelor de produs, din care una angajatei Administrației pieței pentru neîncasarea taxelor.
În data de 27 mai, agenții Poliției Locale au aplicat zece sancțiuni comercianților din Piața Verde care au încălcat prevederile privind afișarea prețurilor, a altor date de identificare și ocuparea meselor fără plata taxelor aferente.
În 26 mai, controalele au vizat Piața Lipovei. La toți comercianții de la mese, fie persoane fizice autorizate, persoane juridice sau producători agricoli au fost găsite nereguli. Aceștia fie nu aveau contracte de închiriere a meselor pe care și-au expus marfa, fie aveau contracte dar au ocupat în plus și alte mese. Atunci, Societatea Comercială Piețe SA a fost sancționată cu amendă de 2.500 de lei pentru neîntreținerea curățeniei în perimetrul spațiului alocat vânzării la punctul de precolectare a deșeurilor.
Pe aceeași temă:
UPDATE. Hala de lactate și carne din Piața Badea Cârțan, închisă după un control al ANPC
FOTO. S-a rezolvat problema mirosului de gunoi din Piața Dacia
FOTO. Razie de amploare a polițiștilor locali, în Piața Dacia din Timișoara
FOTO. Plin de nereguli în Piața Lipovei din Timișoara. Polițiștii locali au dat zeci de amenzi
Trimite articolul
XDeocamdata este vorba de o plangere, nu s-au facut inca cercetari (“urmeaza sa demareze” zice Politia), nu s-a dat un verdict sau vreo pedeapsa. Cam tare urla impricinatul pentru unul care se prezinta ca nevinovat.
-
E de ajuns ca să îl mazilească!