În perioada 6 – 12 iulie, Misc. va găzdui „Nostalgia”, o expoziţie de grup, unde pictori, sculptori și graficieni cu diferite background-uri culturale s-au unit pentru a înfăţişa prin operele lor memoria oamenilor, a locurilor, a experienţelor şi a sentimentelor din viaţa lor. Prin exponatele lor, artiștii exprimă unele dintre cele mai intime aspecte ale trecutului lor, dezvăluindu-şi poveştile personale prin intermediul artei. Subiectele abordate sunt „legate de amintiri și de trecut, cum ar fi legăturile din copilărie și cele familiale, experiențe în abuzul de relații, referiri la scena muzicală și la viața de noapte din anii 90; explorarea identității noastre prin tradițiile noastre și multe altele”, ne transmit organizatorii.
Artişti care fac parte din expoziția de grup sunt: Min Angel, Agnieszka Bloch, Rebecca Brandley, Khalil Charif, Suzane de Emmonny, Paul James Kearney, Maggy Milner, Helen Morley, Sarah Nabbarro, Anna Nikolai, Ammy Oliver, Marisa Piló, Ben Snowden, Flora Sopa, Tomo Stanič, Marion Stuart, Chriss Webb şi timişorenii Andrei Pituţ, Alex Vancu
Vernisajul expoziţiei are loc vineri, 6 iulie, între orele 19-22 la Centrul de Arte Diverse Misc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!