Dacă la anunțarea primelor rezultate ale Bacalaureatului de toamnă, în Timiș erau promovați (adică cu medii mai mari sau egale cu 6) 306 candidați din 1.157 (câți s-au prezentat la examen), acum, după recorectarea lucrărilor contestate, numărul lor a crescut la 332.
În urma rezolvării celor 407 contestații depuse în Timiș, 332 de candidați au reușit să ia examenul, ultimii 11 elevi cu media 6 „fix”. Cei șapte candidați care sunt „primii” din tabăra „respinșilor”, chiar și după contestații, au media 5,98.
În urma contestațiilor nu s-a înregistrat nicio medie de 9 sau de 10, cea mai mare medie din Timiș la această sesiune a Bacalaureatului rămânând 8,56.
Rezultatele finale la Bacalaureatul de toamnă pentru județul Timiș, după rezolvarea contestațiilor, le găsiți aici: http://www.bacalaureat.edu.ro/Pages/JudetRezultMedie.aspx?jud=38.
Citiți principiile noastre de moderare aici!