Începând cu 1 ianuarie 2025, au intrat în vigoare noile tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare. Astfel, prețul pentru apa potabilă este acum 7,71 lei/metru cub (0,0077 lei/litru), iar tariful pentru canalizare a ajuns la 7,86 lei/metru cub, la care se adaugă TVA, de 9%.
Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim, a precizat că atunci când cresc tarife, taxe sau impozite autoritățile nu dau dovadă de transparență pentru a explica majorarea.
„Dacă cresc taxele, trebuie să fac ceva. Nu cresc taxele ca să-mi meargă mie bine la societate sau municipalitate sau la județ sau la țară. Trebuie să explici ceea ce faci, iar noi aceste tarife le ducem în investiții. Sunt niște principii de la Uniunea Europeană, care te obligă să le respecți dacă vrei banii lor. Trebuie să-ți acoperi costurile din venituri, iar un principiu sănătos spune că este rezonabil ca 2,5% din bugetul unei familii să fie dat pentru apă și canal.
La noi, cu toată această creștere, suntem undeva la 2,05%, dar am putut să demonstrăm că ne descurcăm, în sensul că acoperim amortizarea și acoperim toate costurile. Vorbim despre 7,771 lei pe metro cub. A început să devină o practică europeană să explicitezi tariful ca să ai o comparație.
Când spui metru cub e un pic nedefinit suficient de clar, nu te duci să cumperi de la alimentară un metru cub de sticlă. Cumperi o sticlă, deci diferența este majoră: 0,007 lei pe litru, atât ajunge apa la robinet. Să fim rezonabili, nu este un cost major apa și canalul pentru bugetul unei familii, 2% nu este o cifră care să ne sperie”, a declarat Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim.
Acesta a mai declarat că societatea Aquatim a crescut tarifele obligată de principiile internaționale, de fondurile de cofinanțare.
„Adăugăm la tarif 1,50 lei venind cu cofinanțări pentru toate proiectele cu fonduri europene. Știți bine că nimeni nu-ți dă bani fără cofinanțare”, a mai precizat directorul Ilie Vlaicu.
Aquatim gestionează în clipa de față investiții de peste 240 de milioane de euro pentru îmbunătățirea și extinderea serviciilor de apă și de canalizare în județul Timiș. Aproape 80% din această sumă provine din fonduri europene nerambursabile.
Trimite articolul
XFritz , scumpesti tot ce poti ? Nu iti mai ajung banii ?
-
Așa este, Fritz scumpește tot pentru că a pierdut fonduri europene câștigate pe vremea lui Robu. Se vede că dezvoltarea sub Fritz nu se ridică la nivelul la care era când aveam primar pe Robu, profesor universitar doctor.
-
Vorbeşte vuvuzeaua lui Robu, o ruşine pentru mediul academic prin caracterul abject.
-
-
Scumpește acum tot , ca ii trebuie bani ca să plătească despăgubiri celui care a deținut terasa Boss.
-
@yoca, ti-a marit Robulache diurna ???
2.5% din bugetul unei familii pe apa si canal?
Asta cat inseamna, la o familie cu, sa zicem 10.000 de lei/luna?
250 lei/luna, pentru apa si canal, adica vreo 16mc/luna.
Dar, ce mai inseamna aceasta logica? Ca intr-o tara cu, sa zicem, 8000 de euro/luna/familie, se platesc 250 euro doar pe apa si canalizare. Adica 3000 euro/an pentru apa?
Greu de crezut, dar ne lamureste o analiza mai veche: in 2021, doar in NO se platea aproape 1000 euro/locuinta/an. Urma DK, cu peste 750 euro/locuinta/an,
FR sau CH, pe la 500 euro/locuinta/an, etc.
Adica o factura medie in FR sau CH era pe la 40-50 euro/luna. Oops, dar prin declaratia astora inseamna ca si noi am ajuns la nivelul Frantei, nu-i asa? Cel putin la tarifarea apei.
In ceea ce priveste pretul, per mc, Romania avea un tarif cam la jumatate din media europeana. Dar era in 2021, bazat p date din 2019, de atunci tariful s-a tot dus in suuus.
Pare un pret cam mare pentru apa nepotabila, nu? Si nerecunoscut acest lucru. In factura apare bonificatie 30%. De ce nu scrie Aquatim-ul ” va oferim otrava la un pret bun in Cenei”? Doar e 0.0077 lei/litru!
Nemernicii au făcut apa în România, mai scumpă decât în Emirate.
-
Apa e informație și va fi mai scumpă ca petrolul. Noroc că sa pregătit conducta. 😋
Extrem de scumpa apa potabila…7,71 lei + TVA, inteleg ca fac teste ca sa fie “potabila”, inteleg ca se folosesc filtre, dar ele nu se schimba lunar, tehnologizarea nu se face lunar. Stau si ma intreb cum de principiile UE nu ”spun” nimic despre salarii europene ci doar de costuri ??? Pentru canalizare si mai si, acolo chiar ca nu se justifica marirea tarifelor pentru apa de ploaie care ajunge la canal la fel ca si acum 6 luni(ca n-or fi tehnologizat-o cei de la Aquatim…) !!!