Temerile şefului Apelor Române Banat, Titu Bojin, că fondurile pentru reabilitarea Canalului Bega printr-un proiect european vor fi pierdute au luat sfârşit. După ce în urmă cu două săptămâni se aprobase la Guvern înfiinţarea noului punct de trecere a frontierei de pe pista de biciclete de pe marginea Begăi, iată că Ministerul Dezvoltării Regionale a anunţat şi aprobarea planului pentru punerea în aplicare a întregului proiect european pentru reluarea transportului pe apă pe canalul bănăţean. Suma totală aferentă iniţiativei este de 14 milioane de euro.
„Prin acest parteneriat, părţile română şi sârbă şi-au propus să dezvolte infrastructura transportului de navigaţie pe Canalul Bega, care va redeveni astfel navigabil, aşa cum era el cunoscut înainte de 1958, când circulaţia pe canal în sectorul românesc a fost închisă”, a anunţat Ministerul Dezvoltării Regionale.
Proiectul este cofinanţat din fonduri europene în cadrul Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia şi va fi derulat, în România, de către Administraţia Bazinală de Apă Banat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş. De rezultatele sale vor beneficia, în anii următori, 470.000 de cetăţeni din zona Canalului Bega, precum şi cei 280.000 de turişti care tranzitează anual zona respectivă, precizează MDRAPFE.
În proiect sunt incluse, printre altele, reconstrucţia instalaţiilor în complexele hidrotehnice Srpski Itebej şi Klek din Vojvodina, amenajarea unor piste de biciclete de-a lungul canalului, pe o lungime de 30 km, construirea unui doc plutitor în oraşul Zrenjanin, precum şi reabilitarea nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român.
Citiți principiile noastre de moderare aici!