Oficialii ANL au reușit să finalizeze licitația pentru proiectare și execuție, câștigătoare fiind o asociere formată din firmele Forim din Caransebeș și Dacodrin din Arad. În aproape doi ani ar trebui să fie gata blocul, care va fi pus la dispoziția tinerilor medici.
„Agenția Națională a Locuinței ne-a comunicat că s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția primului bloc de locuințe pentru tineri, unul cu subsol, parter și 6 etaje (S+P+6E), cuprinzând 30 de apartamente. Blocul este destinat tinerilor medici. Licitația a fost câștigată de asocierea dintre firmele FORMIN S.A. din Caransebeș și DACODRIN SRL din Arad. Termenul de realizare a contractului – proiectare plus execuție – este de 21 luni”, a anunțat Robu.
Construcția va fi amplasată pe strada Ion Ionescu de la Brad, pe un teren pus la dispoziție gratuit de către primărie. Municipalitatea se ocupă și de utilități, dar și de căile de acces.
Din declarațiile primarului Nicolae Robu reiese că ANL ar vrea să construiască în total patru blocuri cu câte șase etaje, unul pentru tineri cadre medicale, altul pentru tineri profesori și două blocuri pentru tineri cu alte profesii.
„Vom face încă trei astfel de blocuri! Pentru că este în crezul meu că tinerii merită sprijin la intrarea în viață! Timișoara se dezvoltă în forță, iar elementul central al unei astfel de dezvoltări trebuie să fie tinerii”, a conchis Robu.
Lucrările efective vor începe, cel mai probabil, în 2018.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1845775″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!