Doar 15 școli din Timișoara vor putea fi folosite de elevi după terminarea orelor, pentru mișcare. Consilierii locali au aprobat, marți, un proiect care permite accesul liber al elevilor în curțile și pe terenurile de sport din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din oraș.
„Elevii vor avea acces la terenurile de sport din incinta școlilor și după terminarea cursurilor și în vacanțe, pentru a face mișcare. 15 unități de învățământ care au terenuri de sport și pază umană, au fost identificate împreună cu Inspectoratul Școlar, pentru a face parte din acest program, care se va extinde și la alte școli, în momentul în care vor dispune de pază umană. Accesul la aceste terenuri, în weekenduri și în vacanțe – dacă nu se desfășoară alte activități, de tip olimpiade, examene etc. – se poate face între orele 9-21, în funcție de anotimp și de programul de pază”, transmit reprezentanții primăriei.
Este voie și în timpul săptămânii până la ora 21, dar numai dacă nu există activități didactice. Tot marți a fost votat și un regulament care va ajunge la toți directorii de școli din oraș. Aceștia au obligația să stabilească, în 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii adoptate marți, un regulament propriu prin care să asigure „accesul echitabil al utilizatorilor la terenurile de sport”, scrie în HCL.
„Fiecare școală poate modifica programul, în funcție de activitățile și evenimentele care fac parte din procesul educațional, cu obligația de a afișa la loc vizibil aceste modificări”, mai transmite PMT.
Proiectul adoptat marți este în lucru din luna februarie, a anunțat consilierul local USR Rodica Militaru. În vara acestui an, când elevii ar fi putut face mișcare în curțile școlilor, nu fusese însă depus la Consiliul Local Timișoara. Un proiect asemănător a avut însă în 20 iulie consilierul local Roxana Iliescu de la Pro România, dar acesta a fost ignorat. Și fostul primar Nicolae Robu a avut o tentativă de a deschide curțile școlilor pentru elevi, dar nu prin consiliul local, ci printr-o adresă trimisă direct către unitățile de învățământ din oraș.
Lista școlilor unde se poate intra după program:
- Colegiul Național Bănățean
- Colegiul Național C.D. Loga
- Liceul Teoretic Jean Louis Calderon
- Liceul de Artă Ion Vidu
- Liceul Teoretic Grigore Moisil
- Liceul cu Program Sportiv Banatul
- Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti
- Colegiul Tehnic Henri Coandă
- Liceul Tehnologic Energetic Regele Ferdinand I
- Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu
- Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară
- Liceul Tehnologic Transporturi Auto
- Liceul Tehnologic de Vest
- Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură Casa Verde
- Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
Trimite articolul
XIn sfarsit un lucru bun.
Tianand cont de numarul urias de locuri de joaca pentru copiii care cresc intre blocuri fara sa aibe un teren de fotbal sau de baschet e un pas inainte.
Un lucru foarte bun
De prin anul 2007..astept acest tip de Acces..
Mergi in scoala, participi la diverse pt scoala..dar dupa program nu poti face sport..ca Na..este Inchis..
In conditile in care Terenuri de sport..nu prea exista decat contra cost..Pentru a folosi unu..trebuie sa iau masina..sa duc copilul X 12 copii X 12 masinii ( ca na..este greu sa stabileste cu fiecare parinte..un program..dupa sa ii duci pe fiecare la casele lor )
Cand..in fapt..scoala este de Cartier..copii sunt acolo!..langa scoala..sunt colegi si prieteni.. si ar fi putu merge acolo..
dar HEI..avem parcarre pentru masina..asta e bine!..
parcuri cu teren de joaca..
Pai nu avem nevoie!..NU!
Felicitari..
-
La prima vedere e o stire buna dar, daca te uiti cu atentie, nici o scoala de cartier nu deschide portile pt activitati sportive!👎👎👎
Peste tot liber, acolo unde nu sunt portari, politia, jandarmeria sa asigure paza, mai multa iarba verde si copaci, mai putine betoane, asfalt, borduri, feronerie…