La exerciţiu, care a reprezentat o premieră pentru România, au participat şase echipaje de ambulanţă, din care trei servicii medicale private din România – BGS din Bucureşti, Neuromed din Timişoara şi Saramritanus din Târgu Mureş -, precum şi echipaje din Austria şi Ungaria.
Potrivit scenariului pus la punct de partea austriacă, medicii au trebuit să facă faţă unui accident în care au fost implicate două maşini, doi biciclişti şi cinci pietoni. Medicii au avut de lucru, deoarece victimele au suferit atât răni grave, cât şi leziuni uşoare, unele dintre ele trebuind să fie transportate la spital.
Schimbul de experienţă s-a dovedit a fi foarte util pentru medicii români, a afirmat directorul Neuromed, Lucian Florea.
„Astfel de exerciţii sunt frecvente în ţări precum Austria şi Ungaria, iar parteneriatele cu serviciile de ambulanţă din aceste două ţări sunt deosebit de utile în sensul schimbului de experienţă în acest domeniu”, a declarat Florea.
După exerciţiu, medicii de pe ambulanţele private din România au afirmat că sunt pregătiţi să intervină şi la adevărate dezastre.
„În momentul în care reuşim să facem faţă la aceste exerciţii, capacitând tot ce înseamnă mijloc, forţă, logistică umană, putem face faţă şi la evenimente care pot însemna dezastre, atentate, sunt atâtea lucruri care se pot întâmpla… Acesta este rolul acestor exerciţii”, a afirmat şi Varga Zsigmond, coordonatorul serviciului de ambulanţă Samaritanus din Tg. Mureş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!