Primarul Nicolae Robu deține împreună cu soția, la fel cum declara și anul trecut, un teren intravilan de 1.027 de metri pătrați în Timișoara, cumpărat în 2005, două apartamente în oraș, unul de 94 de metri pătrați și altul de 85 de metri pătrați, cumpărate în 1991, respectiv 2004, și două mașini – un Cielo și o Laguna 2 „second-hand”, subliniază edilul în declaraţia sa de avere.
Robu are în conturi şi are depozite la bănci de peste 60.700 de lei, cam cât spunea că are în 2012, când a ajuns primar. Anul trecut, primarul Timişoarei declara că are în conturi dublu pe-atât, peste 135.000 de lei.
Oricum, cariera în mediul universitar este mult mai bănoasă decât funcţia de primar. La capitolul venituri realizate în ultimul an fiscal, Nicolae Robu a calculat că a încasat 233.613 lei de la Universitatea Politehnica şi Primăria Timişoara în 2013 – 162.764 lei din exercitarea de activităţi didactice şi de cercetare ca profesor universitar şi 70.849 lei din exercitarea funcţiei de primar. Nu se precizează nimic despre veniturile copiilor.
La capitolul venituri din alte surse, edilul a trecut încă 6.167 de lei, bani proveniţi din închirierea unui apartament şi o dobândă bancară de 3.114 lei. Soţia sa, Florica, a câştigat din pensie 18.265 de lei.
În anul anterior, Robu declarase venituri de aproape 227.000 de lei de la Politehnică, Primăria Timişoara şi Senat, la care se adăugau câştigurile soţiei, care erau mai mari, pentru că încă lucra ca profesor la Şcoala nr. 30, plus banii din chirie. Înainte să ajungă primar, liberalul câştiga şi peste 300.000 de lei pe an, pe când era rector al UPT şi senator.
„Veniturile au fost aproximativ la fel, dar am avut diverse cheltuieli şi n-am reuşit să acumulez mai mult. A costat şi acel proces cu ANI (Agenţia Naţională de Integritate)… Copiii sunt majori, sunt pe cont propriu, de aceea nu apar veniturile lor în declaraţia de avere”, a explicat Robu.
Viceprimar bogat, viceprimar sărac
Viceprimarul Traian Stoia deţine împreună cu soţia două terenuri intravilane în Timişoara, unul de 1.000 mp şi altul de 500 mp, cumpărate în 1999 şi 2000, o casă de 250 mp construită în 2001 şi un apartament de 77 mp achiziţionat în 1994.
Social-democratul are numeroase depozite bancare: în total peste 1,3 milioane lei, 27.707 euro şi aproape 21.000 de dolari. În euro, vorbim despre un total de aproximativ 340.000 de euro, pe care vicele îi are depozitaţi la bănci.
Anul trecut declara că are peste 1,1 milioane lei, aproximativ 27.000 de euro şi aproape 20.500 de dolari.
Stoia a câştigat în ultimul an fiscal încheiat 9.746 de lei din activitatea în cadrul Bega Grup, ca manager al Timco SA, 42.262 de lei ca viceprimar şi încă 522 de lei pentru scurta perioadă cât a mai fost consilier înainte să ajungă viceprimar. În plus, edilul a mai ridicat dividende de peste 236.000 de lei, aferente anilor 2011 şi 2012, ca acţionar la Timco.
Viceprimarul Dan Diaconu deţine împreună cu soţia un apartament de 65 de metri pătraţi în Timişoara, cumpărat în 2001, şi jumătate dintr-o proprietate – casă de 150 mp plus teren de 1.000 mp, la Giarmata Vii, moştenire din 2007. Edilul are un credit de 15.000 de euro, luat în 2005, cu scadenţă în 2020.
Nu are bani în conturi sau maşină. Soţia sa are 40.000 de lei într-un cont deschis în 2013. Liberalul a câştigat ca viceprimar, în 2013, 62.220 de lei. Veniturile soţiei, care lucrează la firma Saguaroprint, nu sunt publicate, precizându-se că sunt confidenţiale conform contractului de muncă.
Diaconu a trecut în declaraţia de avere inclusiv alocaţiile celor două fiice, 504 lei pe an fiecare, şi bursa uneia dintre ele, de 200 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!