Deschiderea oficială a masteratului în domeniul securității globale a însemnat venirea la Timișoara a actualului șef al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig. El s-a întâlnit cu profesorii și cursanții noului masterat organizat de Universitatea de Vest Timișoara, ulterior având programată și o întâlnire cu angajații SRI Timiș. Hellvig a vorbit celor prezenți despre situația actuală din cadrul instituției pe care o conduce.
„În viziunea mea, misiunea unui serviciu modern de informații este să furnizeze informații de calitate. În toată lumea, informația valoroasă se obține greu, cu profesioniști și cu riscuri pe măsură. Aceste informații utilizate corect de către beneficiarii lor au rol de a aduce în societate siguranță. Rolul nostru este de a fi cu un pas înaintea amenințărilor. Consider că anul 2018 e esențial pentru SRI, pentru trecerea de la perioada de transformare la cea de optimizare. În mandatul meu, echipele de conducere au fost infuzate masiv cu tineri profesioniști. În ciuda a numeroase informații vehiculate, pot spune că SRI a încheiat orice legătură cu trecutul nefast dinainte de 1989 și că întreaga activitate e guvernată de principii și valori pe care le respectăm în orice împrejurare. De exemplu, s-a vorbit în aceste zile despre anchetarea lui Gheorghe Ursu. Au trecut 32 de ani de atunci, de la evenimentele de la Brașov 1987 și sunt de acord că trebuie făcută lumină în aceste cazuri. Eu voi face tot ce ține de mine în aceste cazuri, vă anunț în premieră că am finalizat în cadrul unor structuri interne specializate procedurile pentru a preda către CNSAS și anumite documente care nu au putut fi predate până acum potrivit legii, care sper că vor lămuri aspecte controversate legate de trecut. Conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliul referitoare la cadre, stabilite prin sentințe judecătorești ca fiind lucrători ai Securității. Pentru perioada imediat următoare ne-am propus o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în arhiva centrală, în vederea identificării documentelor care pot fi predate”, a declarat șeful SRI.
Hellvig spune că instituția pe care o conduce se bucură de încredere deplină în rândul cetățenilor, dar și că este necesară cooperarea în fața amenințărilor reprezentate de Rusia.
„Ne bucurăm de încrederea a peste jumătate din cetățenii români. Ne bazăm pe parteneriate externe consolidate în timp. Cooperarea euroatlantică e esențială în fața amenințărilor Rusiei. Zona în care ne aflăm e spațiu de manifestare a multe presiuni, iar România reprezintă un pilon de stabilitate. Există însă o puternică propagandă antioccidentală și antieuropeană, avem de a face cu o reală agresiune, în care este atacată încrederea în instituțiile statului, aceasta reprezintă un element important. Din păcate, Europa va rămâne ținta preferată a terorismului, pentru că Europa simbolizează societatea deschisă și liberă. Din perspectiva SRI, soluția e una singură în fața amenințării teroriste și a unor grave provocări atipice. Suntem obligați să strângem rândurile pentru apărarea valorilor democratice, pentru a asigura securitatea cetățeanului și a statului de drept. SRI e obligat să fie în pas cu vremurile și să se optimizeze pentru a fi capabil să-și îndeplinească misiunea”, a mai subliniat Hellvig.
Citiți principiile noastre de moderare aici!