„Atunci când credinciosul primește cuvântul Domnului Iisus și se face părtaș duhului iubirii Sale jertfelnice, în inima lui începe să se zugrăvească Chipul cel smerit al lui Hristos. Pe de-o parte i se descoperă măreția, desăvârșirea și sfințenia căii Domnului, așa cum s-a arătat în deșertarea Lui de Sine și în dragostea Sa <<până întru sfârșit>>, iar pe de alta, i se dă să-și cunoască sărăcia duhovnicească, nedreptatea păcatului și zădărnicia întregii sale vieți”, a spus Zaharia Zaharou. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, sub titulatura „Fericirile – Trepte pogorâtoare ale Căii lui Hristos”.
Părintele a mai vorbit și despre pocăința omului. „Unindu-se astfel cu Hristos, Noul Adam, credinciosul primește starea Lui cea dumnezeiască și nețărmurirea iubirii Sale, pentru a putea îmbrățișa întreaga zidire în rugăciunea lui și a mijloci pentru ea înaintea lui Dumnezeu. Pocăința lui devine tânguire adamică și strigăt al întregului pământ către Domnul… Atunci când oamenii își mărturisesc păcătoșenia și fărădelegile înaintea lui Dumnezeu, ei întăresc un adevăr universal, anume acela că <<toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu>>. Această spovedanie îi face să fie adevărați și astfel ei atrag asupra lor Duhul Adevărului”.
Conferința face parte din programul conferințelor prepascale „Educația creștină azi” organizate de Arhiepiscopia Timișoarei, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Timișoara și specializarea de Teologie Ortodoxă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie.
Tema ”Educația creștină azi” a fost aleasă pentru ciclul de conferințe prepascale ca urmare a declarării anului 2016 „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti”, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Șirul de conferințe prepascale va continua și săptămâna viitoare. Invitat va fi pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie din Sibiu, care va conferenția pe tema: „Creștin de ocazie”. Conferința va avea loc joi, în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, la ora 18:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!