Primarul Dominic Fritz a transmis, duminică, faptul că instituția elimină drumurile inutile la sediul instituției, dar și procedurile birocratice care consumă timpul fără rost.
Potrivit acestuia, de la începutul anului, tot mai mulți timișoreni folosesc serviciile online introduse recent sau îmbunătățite.
„Jumătate din cei care și-au cumpărat abonamente de parcare anul acesta au ales online-ul în locul statului la coadă. Peste 10.000 de abonamente vândute online anul acesta. Jumătate din cei care și-au plătit impozitul în prima zi de încasare au ales online-ul și nu tradiționalul ghișeu de la Poștă sau de la Direcția Fiscală. De săptămâna trecută, avem o aplicație de plată a impozitelor locale mult mai accesibilă și, în sfârșit, persoanele fizice nu mai trebuie să meargă la Direcția Fiscală să se înregistreze în sistem. Peste 3.500 de plătitori online doar în prima zi”, a precizat edilul-șef al Timișoarei.
Conform lui Dominic Fritz, cei care organizează spectacole sau activități culturale pot depune declarațiile și actele cerute de lege direct din fața calculatorului, fără să mai vină la ghișeu.
„6.000 de timișoreni au folosit noua platformă de programări online de la Evidența populației, în ultimele două săptămâni. Cei care își schimbă cartea de identitate, înregistrează nașterea copilului, au nevoie de duplicate după certificate de naștere, de căsătorie sau alte acte de stare civilă au de anul acesta o platformă îmbunătățită pentru programări online”, a mai precizat primarul.
Trimite articolul
XZero barat.
-
Pesedistuleeee,te cam doare la rînză
-
USR-ist LGBT-ist si comunist, scoate-ti vibratorul si incepe sa gandesti. Tu ai vazut cat de mult se blocheaza site-ul primariei ? Termina cu propaganda de 2 bani ca toti cei care nu sunt cu voi sunt impotriva democratiei.
-
advertorial cu efect contrar. asta asteapta cetatenii, sa li se aduca aminte de modificarile timpark si de taxe si impozite. bravo, bine gandit! prinde la vreo trei tinerei “digitalizati” cu a.i. la mansarda, dar cam atat 🤪
…si marmota…impacheta ciocolata…fritz a reusit sa ne distruga si mitul german…
Da, minunat! Te programezi online pentru carte de identitate, frumos, cu data si ora, dar mamaia cu parul rosu de la ghiseul 4 tot te mai tine in fata usii 15 minute, ca ea mai are de freacat niste hartii pe spate. Apoi se ratoieste la tine ca nu intelegi ca “nu se mai fac lucrurile ca pe vremuri!” Ba fix asa se fac, mami! Pe timpul si pe nervii nostri.
Bravo primarului!..frezatul de Robu, doar pe la televiziuni era…sau pe stalp cu casca….in loc sa plateasca gazul la Colterm
Anul trecut am folosit plata impozitului autoturismelor de pe firma si plata impozitelor pe apartamente si teren pe persoana fizica. Spre mirarea mea chiar a functionat. Am incercat si acum 3 ani, dar pe persoana fizica lipsea un apartament si a trebuit sa sun, sa trimit mail cu scan dupa declaratia inregistrata la ei si dupa o gramada de timp si nervi au reparat problema (care era a lor!). Iar pe firma, tot in 2020, a trebuit sa mai fac un drum la ei pt ca nu imi aparea firma dupa CUI. Asta se intampla pe vremea lui Robu: 2-3 ore pierdute pe an. Anul trecut am rezolvat totul in 5 min. Lucrurile incep sa se miste in directia buna.
-
Radule ia fi sincer: la cate parade pride ai participat? Cu cotizatia de membru usr esti la zi?
Atata timp cat sistemul ,,digitalizat,, e dublat de sistem clasic cu hartii,este doar o reclama mincinoasa.
A trebuit certificat fiscal din Cluj Napoca, am cerut online si in 20 minute l am avut in mana. In timisoara dureaza si 2 saptamani. Si vorbiti de digitalizare?
-
Nu ne comparam cu Clujul din niciun punct de vedere, colo exista viziune si implicare activa si proiecte. Aia sunt in alta galaxie, noi suntem cu 20 ani in urma…si cu asa “management”, nu vom evolua deloc.
-
Vrei sa spui ca un neamt e mai prost ca un roman ? Sau ca un roman face treaba mai buna ca un neamt ? Esti sigur de ce scrii ? Timisoara e in limba dupa nemti.
-
-
In mosnita mi l-au dat pe loc la ghiseu cu taxa de urgență. Dubios.
hahahaha, vrajeala marca Spritz. Oare daca tot ne-am “digitalizat”, desfiintam si niste departamente inutile din Primarie, sa mai reducem numarul celor cca 1200 de inutili si de plimbatori de hartii ?
-
NUUUU . La primaria Timisoara inca se fac angajari. Doar pentru USR-isti, bineinteles.
-
In ultimii 30 ani s-au facut angajari doar pentru psdisti,panelists si taranisti….poate avem nevoie de o schimbare
-
In ultimii 30 ani s-au facut angajari doar pentru psdisti,panelisti si taranisti….poate avem nevoie de o schimbare
-
Bai fraierilor, de cel putin 5 ani nu am mai fost la primarie, on line rezolvi orice problema, da tre sa ai putina minte, mai multa decat sa postezi carcoteli.😂
-
Sa te vad, Ioane, cum ai sa-ti semnezi, olograf, in fata lucratorului de la ghiseu, cererea facuta de mana pentru schimbarea actului de identitate, totul online, cum zici. Sa ne spui si noua ce fumezi tu asa bun de te conectezi atat de repede in matrix…
Unde e digitalizarea ? Aproape ca nu exista ! Articolul a fost platit sau a ramas credit de la platile anterioare ?