La Șag, Timișul a înecat deja primul rând de pomi de pe maluri, apa e tulbure, pământie, iar vârtejurile sunt uriașe și amețitor de rapide. Râul duce cu el copaci întregi și mici ”ostroave” de crengi rupte, iar malurile, pe care fiecare metru era aprig disputat de petrecăreții dornici de plajă și picnicuri până de curând, sunt în aceste zile complet pustii. Oamenii par să fi înțeles că e mult prea periculos scăldatul la Șag, unde bulboanele adânci sunt adevărate capcane mortale. În schimb, pe malurile Timișului au (re)apărut egretele, care erau cândva, în Banatul istoric, ”reginele mlaștinilor”, admirate de oameni.
O hartă realizată între anii 1723-1725 la ordinul generalului Mercy arăta ca la începutul secolului al XVIII-lea în regiunea istorică Banat existau patru mlaștini vechi și mari, dintre care două se întindeau la nord de râul Bega, de la Timișoara până la Becicherecu Mare, unde astăzi este orașul Zrenjanin, iar două la sud de râul Timiș, până la Dolaț și Vârșeț. Mlaștini stabile, adevărate raiuri pentru păsări de apă, se mai găseau și de-a lungul altor râuri ca Bârzava, Birda, Mureș. Prima rezervație naturală, de cca 200 de hectare, aflată în aval de Satchinez, a fost pusă ”sub ocrotire” la inițiativa renumitului ornitolog bănățean Donisie Linția, fondatorul Asociației Bănățene pentru Protecția naturei, iar egreta mare (Egretta alba) și egreta mică (Egretta garzetta), ce-și aveau imperiul acolo, au fost declarate monumente ale naturii. Desecările și sistematizările ce au urmat au micșorat drastic arealul natural al elegantei păsări în Banat, iar astăzi apariția ei pe malul Timișului este o priveliște aproape exotică, rară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!