Elevul Andrei Văcariu, din clasa a 12-a A, de la Liceul Tehnologic ,,Romulus Paraschivoiu” Lovrin, a obținut premiul II la Concursul de Matematică Aplicată ,,Adolf Haimovici”, la faza națională, ediția a 20-a. Pregătirea elevului a avut loc sub îndrumarea profesoarei Martin Carmen.
Elevul din Timiș a obținut 26,5 puncte din 28. A obținut cel mai mare punctaj din tot lotul județului, dar și alți elevi din școlile din Timiș s-au întors cu premii.
Premiul III la secțiunea „Uman-Vocațional” a fost primit de George-Antoniu Nicoara, de la Liceul Pedagogoic Carmen Sylva Timișoara, iar un alt premiu III, la aceeași secțiune, a primit Filip Alsamnah, de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu”.
Mențiune, la același concurs, a luat Raul Rădulescu, de la Colegiul Național Bănățean, la secțiunea de concurs Științele Naturii, dar și Tabita Adamut, la aceeași secțiune, de la același Colegiu. Tot mențiune, și tot la Științele Naturii, a luat și Ana Maria Zugravu, de la același Colegiu Național Bănățean. La secțiunea „Tehnic” a concursului a luat mențiune Cornel Bejan, de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!