Iniţiativa, ce întruneşte asentimentul majorităţii consilierilor locali, i-ar obliga pe elevii din cinci-şase şcoli din Timişoara să-şi schimbe locul de învăţătură. Cap de listă este Liceul de Arte Plastice, pentru care în fiecare lună municipalitatea plăteşte 30.000 de euro drept chirie Comunităţii Evreieşti, în aceeaşi situaţie urmând a fi puşi, de exemplu, elevii claselor I-IV de la şcoala „Lenau”.
În momentul de faţă, primăria este nevoită să achite aproximativ 100.000 de euro pentru chirii, bani ce revin proprietarilor care au revendicat şi cărora le-au fost retrocedate clădirile în care funcţionează şcolile vizate de proiectul de hotărâre.
Care va fi noul drum spre şcoală al copiilor deocamdată încă nu se ştie. În intenţia consilierilor locali intră ca aceştia să ocupe spaţiile disponibile din alte unităţi de învăţământ, ale căror imobile sunt incluse în patrimoniul Consiliului Local, şi unde actualmente numărul de elevi este disproporţionat faţă de capacitatea existentă.
Grupul Şcolar Agricol, Liceul de Chimie sau Colegiul Tehnic ar putea fi noile locaţii ale claselor care îşi vor schimba adresa, o decizie urmând a fi luată în urma unei inventarieri făcute de Inspectoratul Şcolar Timiş, care va evalua situaţia existentă în momentul de faţă.
Proiectul va fi redactat şi dezăbătut în cadrul unei şedinţe în plen a Consiliului Local din primăvara viitoare, iar dacă hotărârea va fi adoptată, ea va intra în vigoare din anul şcolar 2011-2012.
Marius Horescu
Citiți principiile noastre de moderare aici!