În perioada următoare elevii claselor terminale vor fi examinaţi. Simularea examenului de bacalaureat va avea loc în data de 3 mai între orele 9-12, iar simularea la evaluarea naţională va avea loc în data de 4 mai între orele 9-11. Examinările vor avea loc în fiecare unitate de învăţământ.
„Opţiunea rămâne a elevului de a alege o singură probă. Cred că opţiunea de a alege o disciplină pentru a susţine această simulare este una pertinentă. Evaluarea se va face de către profesori în uităţile de învăţământ. Nu pe centre de evaluare. Luăm în calcul perspectiva unei evaluări încrucişate, asta presupune că lucrările de la o unitate de învăţământ să meargă la o altă unitate de învăţământ, dar trebuie să evaluăm foarte bine costurile din această perspectivă”, a spus inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.
Subiectele vor fi făcute la nivelul Inspectoratului Şcolar Timiş. Până în 9 mai rezultatele simulărilor vor ajunge la inspectorat. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au spus că în funcţie de rezultatele obţinute la aceste simulări profesorii vor putea lucra cu elevii acolo sunt sunt probleme. Anul trecut o singură unitate de învăţământ din Timiş a simulat examenul de bacalaureat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!