Manualele noi pentru clasa I şi a II-a au ajuns, în mare parte, pe băncile elevilor din Timiş la început de an… calendaristic. Astfel, în această săptămână, ultimele şcoli trebuie să ridice manualele noi.
La începutul anului şcolar în curs, elevii de clasa I şi a II-a au intrat în clase fără manuale noi. Şi au stat aşa până la finalul lui 2014, când manualele au început să sosească.
Această întârziere s-a produs din cauza faptului că licitaţia pentru realizarea acestor manuale (tipărite şi digitale), pentru clasa I şi a II-a, realizată de Ministerul Educaţiei, a fost contestată. Singurul manual care încă nu a fost tipărit este chiar abecedarul – manual atât de necesar elevilor. Ca măsură de avarie, la nivelul fiecărui judeţ s-au retipărit manuale din anul şcolar 2013 pentru clasa I şi a II-a, până la sosirea celor noi. Acum, manualele noi au sosit, mai puțin abecedarul.
„Mai sunt de distribuit. Mai sunt câteva şcoli care nu au ridicat manualele, dar au primit termen să le ridice în această săptămână. Mai sunt 50 de şcoli care trebuie să ridice manualele. La depozit ele există. De astăzi (n.r. – luni) până vineri cele 50 de şcoli au obligaţia să ridice manualele existente de la depozit”, spune inspectorul şcolar general adjunct de Timiş Halasz Ferenc.
Este vorba despre manualele de limbă străină, matematică şi comunicare. Aproximativ 10.000 de elevi din Timiş beneficiază de aceste manuale, iar 35.000-40.000 de manuale noi sunt destinate Timişului pentru clasa I şi a II-a.
Articole pe aceeași temă:
Copiii de clasa I si a II-a din Timis primesc, in sfarsit, manuale noi. Lipseste abecedarul
Elevii de clasa I si a II-a din Timis incep scoala fara manuale noi
Citiți principiile noastre de moderare aici!