Târgul a avut loc, luni, pe holurile Colegiului Național Bănățean din Timișoara. A fost organizat și un spectacol, unde copiii au cântat, iar invitați i-au avut pe colegii lor de la Școala nr. 1 din Timișoara și pe cei de la școala din Birda.
În total, în urma vânzărilor de la târg și în urma donațiilor s-au strâns 2.500 de lei. Cu această sumă se vor cumpăra rechizite și în zilele următoare acestea vor fi duse copiilor de la unele școli din județ, care îl așteaptă și ei pe Moș Crăciun.
„Acum două săptămâni, Consiliul Elevilor și cel al Părinților au inițiat o campanie în care să se adune haine, jucării, cărți, pentru copiii din școlile mai nevoiașe. S-au adunat aceste lucruri, iar astăzi a fost un târg de bucate și un spectacol organizat de Consiliul Elevilor de la noi. Prin donații și vânzările de la târg s-au adunat 2.500 de lei. Se vor cumpăra cadouri și împreună cu lucrurile deja adunate vom merge și le vom da copiilor de la Pădureni, Petroman și Checea. Ideea a fot ca acești copii să se implice, să mergem la copiii care sunt mai nevoiași”, spune Sorin Ionescu, directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!