„Să ne bucurăm că toamna este bogată, că avem ce pune pe masă, iar pentru asta trebuie să mulţumim”. Acesta a fost mesajul acţiunilor organizate de elevii claselor zero sau de cei mai mari, cu ocazia Erntdankfest, adică Ziua Recoltei, la Şcoala Nikolaus Lenau Timişoara. Prilej anual de bucurie şi ospăţ pentru micuţii şcolii generale cu predare în limba germană, Erntdankfest i-a mobilizat de această dată şi pe micuţii claselor zero.
„Copiii învaţă în acest fel că, pentru a avea ce pune pe masă, e nevoie de soare, de ploaie, de munca oamenilor care strâng recoltele. Că toate bunătăţile toamnei nu vin de la sine, iar pentru asta trebuie să mulţumim”, a spus Gertrude Plettlinger, învăţătoare la una dintre clasele zero ale Şcolii Lenau. După ce un preot sfinţeşte coşul care conţine roadele toamnei, copiii se bucură apoi de tot ce a fost pregătit de familiile lor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!