Școala Populară de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș își încheie stagiunea de iarnă cu evenimente care aduc în fața publicului cei mai entuziaști, talentați și sârguincioși elevi ai săi.
Participând la manifestările instituției este cel mai bun prilej de a descoperi noul val de artiști, cei care, poate, vor fi vedetele de mâine ale scenei mari, cu atât mai mult cu cât accesul publicului la toate aceste evenimente este liber.
Miercuri, 4 decembrie, de la ora 17, în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș se va desfășura spectacolul folcloric al cursanților Școlii de Arte Timișoara, clasa profesor Carmen Biruescu. Acompaniază orchestra Școlii de Arte Timișoara, dirijor prof. Silviu Drăgan.
În 9 decembrie, de la ora 17, micii dansatori ai Școlii de Arte Timișoara, clasa prof. Adela Scorobete, vor susține un spectacol la Iulius Mall Timișoara.
În perioada 11-13 decembrie, va avea loc expoziția de fotografie „Liniște” în concepția artistului Constantin Huțanu, profesor de artă fotografică și cinematografie. Tema acestei expoziții continuă șirul poveștilor Galeriei POD.
În data de 11 decembrie, la ora 18, va avea loc deschiderea acestei expoziții, în cadrul căreia va fi invitată Trupa de dans „Chic Dance”, coordonată de prof. Adela Scorobete.
În 13 decembrie, tot la ora 18, va avea loc finisajul expoziției, prilej cu care va avea loc lansarea cărții „Alchimia omului. Poezia ființei”, autor: Alem Prim. Va avea loc, de asemenea, un recital de muzică experimentală susținut de Serena Voaideș – pian și voce și Cristian Chiodan – sintetizatoare, dar și un performance de pantomimă (Casian Zsiga și Valeria Begu). Expoziția va putea fi vizitată în toate cele trei zile, între orele 9- 21. Accesul este liber.
În 12 decembrie, de la ora 17, cursanții Școlii de Arte Timișoara participă la Târgul de Crăciun din Piața Victoriei, cu un program muzical specific sărbătorilor de iarnă.
În 14 decembrie, la ora 12, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș se va desfășura seminarul „Liniștea din noi”, un seminar de educație, cu tema echilibrului și armoniei existențiale, susținut de maestrul Qigong Ciprian Popon.
În 15 decembrie, la Biserica din Ghiroda, cursanții Școlii de Arte Timișoara vor susține un recital de colinde.
În 17 decembrie, cursanții Școlii de Arte Timișoara, clasa de canto – muzică populară prof. Carmen Popovici Dumbravă, vor susține un moment artistic în cadrul spectacolului organizat de Ansamblului Profesionist Banatul.
Școala de Arte Timișoara (str. E. Ungureanu nr. 1) este compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Timiș, coordonată de Liliana Laichici, manager.
Citiți principiile noastre de moderare aici!