Marșul din Piața Victoriei a avut un traseu scurt. Cei 1000 de elevi din județ s-au strâns în fața Operei Naționale din Timișoara, de unde au pornit la pas spre Catedrala Mitropolitană și s-au întors în fața Operei. Pe durata marșului au purtat măști identice din hârtie, încercând să transmită un mesaj nediscriminatoriu către consumatorii de droguri și de conștientizare a riscurilor pe care le implică consumul de droguri.
„La nivelul Timișului nu avem un consum problematic neapărat, avem un consum ocazional îngrijorător care în orice moment se poate transforma în unul problematic. Oricât de mică ar fi problema drogurilor, este foarte gravă. Nu suntem în frunte, dar nu suntem nici în coada clasamentului. CA atare, avem o problemă și o cunoaștem cu toții. Ceea ce astăzi facem este să încercăm să prevenim și sperăm că prin asemenea momente, prin asemenea campanii reușim pentru că dincolo de orice alte mesaje copiii sunt cei care transmit acest lucru celorlalți și credem că acest lucru poate fi eficient”, a declarat comisarul-șef al Centrului Antidrog Timiș, Mihaela Tomiță.
Cele mai recente date ale Centrului Antidrog Timiș legate de consumul de droguri din județ datează din anul 2011. Acestea indică 90 de cazuri care au ajuns la unitățile de primire urgențe ale spitalelor din oraș, invocând probleme medicale cauzate de consumul de substanțe psihoactive. Pe parcursul anului 2011 BCCO Timișoara a raportat 80 de cazuri de deținere de droguri, 138 de trafic de droguri și 15 de cultivare sau producere de droguri.
Pentru consumatorii de droguri elevii au câteva alternative.
„Am colegi care au mai încercat etnobotanice și le-a fost rău. Nu au ajuns la spital, dar au avut stări de vărsături, dureri de cap și de stomac, sunt foarte periculoase drogurile, și dau dependență. Decât să ia droguri, mai bine să facă sport”, a spus unul dintre elevii participanți la marș.
„Se poate face mișcare în aer liber, putem ieși la o plimbare cu cățelul, cu prietenii, să ne jucăm cu mingea în parc, cu rolele, cu bicicleta, sunt multe alte variante care ne mențin sănătoși, ne distrăm și nu ne distrugem organismul cum se întâmplă cu consumul de droguri”, a explicat o altă elevă.
Elevii timiseni participa la marsul antidrog din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!