Târgul se adresează în special elevilor de clasa a VII-a şi a VIII-a, precum şi părinţilor acestora, care vor avea astfel posibilitatea să cunoască specificul fiecărui colegiu/liceu/grup şcolar, pentru o alegere conştientă a acestuia la terminarea clasei a VIII-a. De asemenea, târgul va oferi liceelor şi grupurilor şcolare din judeţul Timiş posibilitatea să îşi prezinte oferta educaţională într-un cadru organizat. Fiecare instituţie participantă va avea un stand expoziţional reprezentativ, unde se vor prezenta informaţii cu privire la oferta educaţională proprie (numărul de clase, profilul, calificarea obţinută după absolvire etc.), resursele umane şi materiale ale instituţiei de învăţământ, produsele specifice activităţilor derulate cu elevii, unde este cazul. Mai mult, cei prezenţi vor avea parte şi de câteva momente artistice pregătite de elevi de la şcolile din judeţ. Evenimentul este organizat de Inspectoratul Scolar Judetean Timis, împreună cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş, prin Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Timiş. Toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi vineri, 14 mai, la Iulius Mall, în sala food-court, între orele 10:30-22. Evenimente similare vor mai avea loc la Lugoj, pe 27 mai, la Universitatea Drăgan, şi la Sânnicolau Mare, pe 28 mai.
Elevii din Timisoara sunt asteptati la Targul Liceelor
Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a sunt aşteptaţi vineri la Iulius Mall din Timisoara, pentru cea de-a noua ediţie a „Târgului Liceelor Timişene – Târg al ofertelor educaţionale”. Aici vor putea consulta ofertele educaţionale ale liceelor din judeţ şi obţine informaţii suplimentare chiar de la reprezentanţii instituţiilor de învăţământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!