Reprezentanţii Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) le vor vorbi elevilor despre importanţa protejării resurselor naturale şi le vor prezenta modalităţi alternative de transport, cu scopul de a reduce poluarea în mediul urban. Întâlnirea va avea loc joi, de la ora 12. De asemenea, APM Timiş va participa ca partener, în aceeaşi zi, de la ora 13, la Liceul Teologic Penticostal „Logos” din Timişoara, la simpozionul cu tema „S.O.S Pământul!”, unde un reprezentant al instituţiei va susţine o prelegere pe tema poluării. „Scopul acestor acţiuni este de a sensibiliza opinia publică cu privire la necesitatea conservării resurselor naturale şi dezvoltarea spiritului de responsabilitate faţă de mediul în care trăim”, spune Alina Căluşeru, şef Serviciu Implementare Politici de Mediu în cadrul APM Timiş.
Elevii din Timisoara vor învăţa despre poluare, de Ziua Pământului
În fiecare an, în data de 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului. Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiş în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara, va organiza la Palatul Copiilor o întâlnire cu câţiva elevi de la şcolile din Timisoara, pentru a marca acest eveniment ecologic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!