Liceenii din Timiș au ocazia să viziteze Parlamentul României, în cadrul proiectului „Parlamentul României prin Ochii Mei”. Excursia, organizată de Asociația Elevilor Timiș, este la a treia ediție și are ca scop informarea tinerilor cu privire la activitatea administrației centrale.
„Este un proiect pe care l-am realizat împreună cu colegii mei acum ceva timp. Într-adevăr, suntem la cea de-a treia ediție a proiectului, celelalte două anterioare au fost un foarte mare succes și s-au popularizat foarte rapid în rândul elevilor care ne cunosc și am decis să facem chiar și-a treia ediție, unde elevii județului Timiș și membrii asociației au privilegiul și ocazia de a merge și de a avea un tur ghidat în Parlamentul României”, a spus președintele Asociației Elevilor Timiș, Luca Muntean.
Practic, elevii vor merge cu trenul înspre București iar, în ziua sosirii, vor porni spre Casa Poporului. Acolo, vor fi ghidați prin Parlament și vor afla răspunsuri la întrebările pe care le au. Din experiența edițiilor anterioare, la vizita în Parlament, participanții au fost foarte impresionați de experiență.
„Participanții din edițiile trecute, membri cât și elevii pe care i-am avut din afara asociației, au rămas foarte încântați de experiența pe care au avut-o, din faptul că au mers inclusiv în capitala țării noastre și au văzut puțin cum este aerul de acolo. Au reușit să descopere și să vadă, până la urmă, ce este în spatele și înăuntrul clădirii aceleia gigantice din mijlocul Bucureștiului”, a adăugat Luca Muntean.
Transportul cu trenul este gratuit.
Înscrierea se face pe paginile de Instagram și Facebook ale Asociației Elevilor Timiș. Excursia are loc în perioada 4-5 decembrie. Pentru ediția din acest an a proiectului „Parlamnetul României prin Ochii Mei”, organizatorii de la Asociația elevilor Timiș iau în considerare să rămână peste noapte în capitală, cu condiția să găsească sponsorizare.
Trimite articolul
XCum functioneaza….simplu….pai nu prea functioneaza.
Dar ce, nu stiau deja cum?
Simplu: functioneaza prost.