Peste 1.000 de elevi de clasa a XI-a din toată țara pot experimenta viața de student în România prin intermediul programului „Universităţi de vară pentru elevi”, lansat de Alianță Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE).
Proiectul își propune să vină în ajutorul elevilor indeciși în privința facultății pe care vor să și-o aleagă sau a celor care vor să vadă dacă facultatea la care se gândesc să meargă li se potrivește sau nu. Absolvenții clasei a XI-a pot încerca viața de student aplicând la una din cele 14 universități din 10 centre implicate în proiect, inițiativa reprezentând cel mai amplu și complex proiect de acest gen din România. Timp de 14 zile, elevii vor avea ocazia să meargă la cursuri și seminarii, vor da examene, vor participa la traininguri, vor avea ocazia să dezbată probleme importante pentru educație și cel mai important: vor trăi studențește. Pentru a se înscrie în program, aceștia trebuie să acceseze website-ul www.universitatipentruelevi.ro, unde vor găsi toate informațiile necesare despre proiect.
Atât reprezentanții studenților, cât și cei ai elevilor, sunt de părere că necesitatea și importanța proiectului este dată de faptul că serviciile de consiliere și orientare din mediul preuniversitar și cel universitar nu reușesc să ofere în prezent un ajutor real elevilor din ani terminali care nu știu spre ce facultate să își îndrepte atenția după finalizarea studiilor.
„În prezent, România are o rată de abandon universitar de 40%, ceea ce înseamnă că aproape jumătate din studenții care se înscriu în anul I de studii renunță la facultate pe parcurs. Cele mai des întâlnite motive care îi determină pe aceștia să renunțe sunt legate de faptul că și-au ales greșit facultatea sau se lovesc de probleme financiare cauzate de faptul că nu au putut estima costurile reale ale vieții de student. În plus, mulți studenți nu știu de la început că se pot implica în organizații studențești, ce drepturi au și cum și le pot apăra sau ce oportunități le oferă orașul gazdă. Toate acestea sunt probleme la care ne dorim să răspundem prin acest proiect, de altfel singurul care reușește să ofere o imagine ”nemarketizată” a realității din universitățile româneşti”, a declarat Mihai Dragoș, președinte ANOSR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!