Este vorba despre elevii care învață la Colegiul „Valeriu Braniște” din Lugoj. Aceștia s-au trezit marți, de dimineață, fără căldură. Aproximativ 800 de elevi învață la această unitate școlară, din care în jur de 200 la seral și postliceală.
Frigul i-a determinat pe câțiva elevi să iasă în parcarea unității școlare și să afișeze o pancartă cu „Vrem căldură”. Căldura va veni, într-o zi sau două. Conducerea școlii va face o cerere către Inspectoratul Școlar Județean Timiș pentru a sista cursurile timp de două zile, pentru a se remedia problema, astfel încât elevii să nu mai fie nevoiți să învețe în frig.
„Astăzi (n.r. marți) nu am avut încălzire în școală, am avut o avarie și a trebuit să oprim căldura pentru că există riscul să stricăm cazanele. Am procurat țeava, e în curtea școlii, se va înlocui pe traseu, 12 metri pe tur, 12 pe retur. Firma respectivă mâine se apucă de lucru. Dacă am face noi, cu oamenii noștri, i-am ține, la noapte, cât trebuie pentru a termina lucrarea cât mai repede. Trebuie decopertat, e la mai mult de un metru adâncime avaria. Eu am să fac o solicitare la inspectorat și o să suspendăm cursurile și se vor recupera în ianuarie, sâmbăta. Nici astăzi nu a fost extraordinar de frig în școală, nu atât de frig ca să nu se poată sta. O să fac solicitare pentru suspendarea cursurilor două zile, să fie siguranță mai mare”, a explicat Silvia Pop, directoarea colegiului din Lugoj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!