Iniţiativa aparţine Institutului Cultural Român din Budapesta şi este prima acţiune a acesteia în 2011. Ca şi anul trecut, proiectul vizează „apropierea publicului ungar de marele poet Mihai Eminescu prin intermediul e-mailului”, spun inițiatorii.
„Peste 500 de mesaje vor fi trimise în ziua aniversară de 15 ianuarie pe listele publicului de la Budapesta şi Seghedin. Acest e-mail aniversar va conţine poemul Dintre sute de catarge în limba română, alături de patru dintre cele mai importante tălmăciri în limba maghiară, în traducerea poeţilor: Sándor Kányádi, Zoltán Jékely, Sándor Kacsó şi Zoltán Franyó”, precizează Brînduşa Armanca, directorul ICR Budapesta.
Versurile poemului „Dintre sute de catarge” au fost puse pe muzică de compozitorii Sandu Albu (1897-1978) şi Doru Popovici, care au scris lieduri dedicate creaţiei eminesciene, dar şi de către muzicianul timişorean Ilie Stepan, piesa fiind înregistrată pe LP-ul trupei Pro Musica, „Rock-ul baroc” (Electrecord 1988).
S.P.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!