Note între 5 şi 6,99 au luat 232 de candidaţi la concursul de titularizare în Timiş, iar note mai mari sau egale cu 7 – 226. Unul dintre profesorii candidaţi a reuşit să ia chiar nota 1, la Geografie, dar a fost şi un profesor candidat cu nota 10 – la Limba Latină. Anul trecut, în județul Timiş au fost trei note de 10.
Examenul s-a dat în trei centre din Timişoara – la Liceul Tehnologic Alimentar, Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” şi Colegiul Tehnic „Henri Coandă”. Cei mai mulţi candidaţi s-au înscris pentru ocuparea posturilor de educatori, respectiv învăţători. Doi dascăli au fost eliminați din examenul de titularizare în Timiș pentru că au fost prinși copiind.
În județul Timiş sunt 2.125 de posturi și fracțiuni de posturi şi alte 108 posturi titularizabile. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.
Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 la aceste probe.
Articole pe aceeași temă:
Si dascalii copiaza. Doi candidati eliminati de la examenul de titularizare, in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!