Astfel, luni, 3 decembrie, între orele 9.00-16.00, se va opri alimentarea cu energie electrică pe Calea Bogdăneștilor (parţial), Calea Circumvalațiunii (p), străzile Mendeleev, Sibiu, Popa Laurențiu şi Zenit (p), bulevardul Cetății (p) şi bulevardul Sudului nr. 5 Bl.1 din Timişoara, precum şi la Sânmihaiu Român (antena ORANGE) şi Sânmihaiu German. În aceeaşi zi, între orele 8.00-16.00, vor rămâne fără curent locuitorii de pe străzile Bârzava, Tudor Vladimirescu, Victor Babeș, Emerich Bartzer şi Spre Est din Jimbolia, iar parţial cei din Cenei şi Banloc. Între orele 8.00-18.00 vor fi probleme la Margina, Coștei şi Căpăt – Racoviţa (p), iar între 10.00-16.00 la Bethausen (p).
Marţi, 4 decembrie, între orele 9.00-17.00, sunt programate întreruperi pe străzile Lorena (p), Telegrafului (p), Salcâmilor (p), Vlădeasa, Ștefan Stâncă (p) şi Trubadur nr. 14, 12 şi 10 din Timişoara, pe străzile Spre Est, Spre Vest, Mărășești şi Colonia Clarii Vii din Jimbolia şi străzile Tudor Vladimirescu, Simion Bărnuțiu, Alexandru Vlahuță, Mureșului şi Teiului din Lugoj. Între orele 9.00-13.00 se va opri curentul, parţial, la Dumbrăviţa, între orele 8.00-17.00 la Ferendia (p), Fărășești, Homojdia, Pietroasa, Crivina şi Poieni, iar între 8.00-18.00 la Căpăt. Tot marţi, între orele 10.00-14.00, Enel va întrerupe alimentarea pe străzile Alba Iulia, Cluj şi Subici din Sânnicolau Mare şi parţial în localitatea Beba Veche.
Miercuri, 5 decembrie, între orele 9.00-17.00, Enel anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică la blocurile din zona Lunei şi pe străzile Ion Neculce (p), Jokai Moor, Tata Oancea, Căciulata (p), K.A. Timiriazev (p) şi Cerbului din Timişoara. Între aceleaşi ore sunt programate întreruperi pe străzile T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului şi Teiului din Lugoj, între orele 8.00-18.00 în localităţile Luncani de Sus, Luncani de Jos (Tomeşti) şi Căpăt, iar între orele 8.00-15.00 la Bobda (p) şi pe străzile Carpați, Moș Ion Roată şi I. Slavici din Jimbolia.
Joi, 6 decembrie, între orele 9.00-15.00, se va opri curentul pe străzile P. Șandor, Moților şi Lorena din Jimbolia, între 9.00-17.00 pe străzile T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului şi Teiului din Lugoj, iar în intervalul orar 8.00-18.00 din nou la Luncani de Sus, Luncani de Jos şi Căpăt.
Vineri, 7 decembrie, între orele 9.00-16.00, se anunţă întreruperi în alimentarea cu energie electrică pe străzile Alexandru Vaida Voievod (Trubadur) nr. 14 şi 12, Calea Moșniței (p), Victor Babeș (p), Mihai Viteazul (p), Păltinaș (p) şi Mușat (p), pe bulevardul Gheorghe Lazăr şi în Piața Unirii (p) din Timişoara, precum şi pe străzile Rapova, Emanoil Gojdu şi Lorena din Jimbolia. Tot vineri, între orele 9.00-14.00, se va opri curentul pe străzile Plugarilor (p), Vuk St. Karadzic (p) şi Samuil Şagovici (p) din Timişoara şi parţial pe strada Petofi Șandor din Dumbrăvița.
Durata anunţată a întreruperilor este orientativă, poate să crească sau să scadă în funcţie de starea instalaţiei retrase din exploatare, precizează reprezentanţii Enel Distribuţie Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!