Reporterii tion.ro au transmis o listă de străzi către reprezentanții E-Distribuție Banat. Am amintit, printre altele, Gavril Musicescu, Piața Mărăști, Calea Alexandru Ioan Cuza, Calea Buziașului, Bd. Liviu Rebreanu, Circumvalațiunii, E. Ungureanu, Eremia Grigorescu, Ciprian Porumbescu, Aluniș, Liniștei, Calea Lipovei, Calea Aradului.
A fost nevoie de ceva timp pentru ca cei de la Enel să verifice fiecare arteră afectată, dar răspunsul a venit în cele din urmă. Potrivit celor de la E-Distribuție Banat, în unele locuri bezna a fost cauzată de diversele lucrări de infrastructură, care au afectat cablurile subterane ce alimentează iluminatul public, iar în altele de vină sunt becurile arse, care nu pot fi schimbate încă, pentru că primăria nu are contract pentru întreținerea sistemului de iluminat public.
„Referitor la situația adusă în atenția noastră privind iluminatul public în Timișoara, vă informăm că echipele E-Distribuție Banat au verificat fiecare caz în parte și au luat măsurile care se impun. În urma verificărilor, s-a constatat că iluminatul public pe străzile Gavril Musicescu, colț cu Intrarea Plantelor, Piața Mărăști, Calea Alexandru Ioan Cuza, Calea A.I. Cuza, între Piața Mărăști și Piața Consiliul Europei, Calea Buziașului (str. Predeal, str. Industriilor), a fost afectat de diverse lucrări efectuate de către terți, fapt ce a dus la deteriorarea cablurilor subterane care alimentează iluminatul public. Intervențiile în aceste cazuri vor fi realizate în perioada următoare, în acord cu procedurile în vigoare”, ne-au transmit reprezentanții Enel.
În zonele Bd. Liviu Rebreanu și Circumvalațiunii, între intersecția cu Al. Creației/Traian Novac și Piața Consiliul Europei, str. Emanuil Ungureanu, str. Eremia Grigorescu, au fost identificate becuri nefuncţionale, situații care sunt în gestiunea primăriei, lucrările de schimbare a acestora urmând a fi executate de societatea autorizată cu care aceasta are încheiat contractul de mentenanță, ne-au mai spus cei de la Enel.
Problema este că primăria nu are un contract în vigoare, oficialii instituției de pe C.D. Loga dorind să dea iluminatul public în grija Societății de Transport Public Timișoara, însă pentru a încheia un contract are nevoie de un aviz de la Consiliul Concurenței, care întârzie să apară de câteva luni bune.
„În ceea ce privește străzile Ciprian Porumbescu, Aluniș, Ivan Petrovici Pavlov, de la str. Musicescu până la str. Aluniș, Anton Pavlovici Cehov, Gavril Musicescu, de la Martirilor până la intersecția cu str. Narcisei, iluminatul public a fost afectat de un incendiu. Echipele E-Distribuţie Banat au intervenit pentru montarea unui punct de aprindere, necesar pentru funcţionarea corespunzătoare a serviciului de iluminat”, ne-au mai explicat cei de la E-Distribuție Banat.
În cealaltă parte a orașului, pe str. Liniștei, dinspre Calea Aradului până la Remus Răduleț, cei de la Enel spun că au intervenit pentru lucrări de reparații, care au presupus montarea unei fotocelule. Aici ar fi fost rezolvată problema beznei.
„Pe Calea Lipovei și Calea Aradului echipele au remediat deranjamentele constatate, serviciul fiind funcţional. În zona Circumvalațiunii, între str. Burebista și str. Gheorghe Lazăr, s-a constatat necesitatea intervenției la patru stâlpi de iluminat public, lucrare ce urmează a fi executată în perioada următoare”, ne-au mai transmis reprezentanții E-Distribuție Banat.
Vă reamintim, Primăria Timișoara nu mai are contract pentru întreținerea serviciului de iluminat public încă din luna octombrie a anului 2017. Încă se așteaptă după un aviz de la Consiliul Concurenței, pentru ca STPT să poată schimba becurile arse de pe străzile orașului.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/bezna-continua-pe-strazile-timisoarei-robu-ii-inteleg-pe-oameni-facem-tot-ce-depinde-de-noi-dar-nu-depinde-numai-de-noi/2065408
http://www.tion.ro/greu-cu-intretinerea-iluminatului-public-la-timisoara-consiliul-concurentei-cere-modificarea-proiectului-pentru-stpt/2042346
Citiți principiile noastre de moderare aici!